DECIZIE nr. 138*) din 13 noiembrie 1996

(2)din Legea nr. 47/1992, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin încheierile din 8 martie 1996 (Dosarul nr. 1.923/1995) şi din 9 mai 1996 (dosarele nr. 3.399/1995 şi nr. 3.479/1995), a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ale art. 24 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, ale art. 31 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi ale art. 31 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate şi formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale, după cum urmează: - neconstituţionalitatea art. 330 şi a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, precum şi a art. 24 din Legea nr. 112/1995 a fost invocată de Iahn (Moise) Elisabeta (Dosarul nr. 69C/1996) pe motiv ca acestea încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, "negând dreptul de acces la justiţie persoanelor care îşi considera dreptul de proprietate lezat prin măsurile abuzive ale regimului comunist"; - neconstituţionalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă şi a art. 31 din Legea nr. 92/1992 a fost invocată de Tugui Mariana (Dosarul nr. 70C/1996), care a susţinut ca "procurorul general, în aplicarea acestor texte, acţionează ca reprezentant al puterii executive, ceea ce înseamnă încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, iar prin reglementarea unei cai de atac extraordinare, fără termen, se încalcă principiul stabilitatii raporturilor juridice"; - neconstituţionalitatea art. 330 şi a art. 330^1 din Codul de procedură civilă a fost ridicată de Manolescu Adriana Mihaela, Carp Doru Mircea şi Carp Ion Horia (Dosarul nr. 82C/1996), cu motivarea ca prin aceste dispoziţii sunt incalcate prevederile art. 15 din Constituţie şi principiul stabilitatii raporturilor juridice. De asemenea, prin aceeaşi excepţie a fost invocată şi neconstituţionalitatea art. 31 din Legea nr. 56/1993, în temeiul căruia se susţine ca a fost "pronunţată Hotărârea nr. 1 din 2 februarie 1995, de către Curtea Suprema de Justiţie - Secţiile Unite, care, în numele legii, a interzis judecătorilor facultatea de a cenzura şi dispune restituirea imobilelor naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 şi listele-anexe la acest decret". Aceasta interdicţie se considera a fi contrară dispoziţiilor art. 21 şi art. 123 alin.

(2)din Constituţie. Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă a apreciat, în încheierile de sesizare, ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate. Deoarece excepţiile de neconstituţionalitate invocate se referă la aceleaşi dispoziţii legale şi pentru o mai buna administrare a justiţiei, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 82C/1996 şi nr. 70C/1996 la Dosarul nr. 69C/1996, care a fost primul înregistrat, urmînd a se pronunţa asupra tuturor excepţiilor prin decizia de faţa. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ale art. 24 din Legea nr. 112/1995, ale art. 31 din Legea nr. 92/1992, precum şi ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţiile invocate, fiind legal sesizată. Pe fond, se constată că asupra dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă, statuând ca ele sunt constituţionale. Întrucît nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei soluţii, excepţiile de neconstituţionalitate privind aceste prevederi legale urmează, potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, să fie respinse ca vadit nefondate. Cît priveşte dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă şi obligatorie, Curtea Constituţională a modificat Decizia nr. 73/1996, prin care se respinsese excepţia de neconstituţionalitate, şi a decis ca prevederile art. 330^1 sunt neconstituţionale în măsura în care acestea se aplică hotărîrilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Rezultă ca excepţiile de neconstituţionalitate invocate în cauzele de faţa, referitoare la art. 330^1, sunt inadmisibile în limitele interpretării date, pentru ca, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 2 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 februarie 1995, o prevedere legală declarata neconstitutionala printr-o decizie a Curţii nu mai poate face obiectul unei noi excepţii. Faptul ca Decizia Curţii Constituţionale nr. 96/1996 a constatat neconstituţionalitatea, în limitele interpretării date, nu conduce la o alta consecinţa, deoarece sensul deciziei este circumstantierea legitimitatii constituţionale a textului de lege respectiv şi deci constatarea caracterului sau neconstitutional prin ceea ce excede acestei legitimitati. În acest sens, Curtea s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 92/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995. În ce priveşte posibilitatea atacarii cu recurs în anulare a hotărîrilor judecătoreşti pronunţate după 26 iulie 1993, soluţia din Decizia nr. 96/1996 îşi păstrează valabilitatea, în temeiul art. 145 alin.

(2)din Constituţie, întrucît nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei soluţii. Faţa de cele arătate, rezultă ca excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 330^1 urmează a fi respinse ca vadit nefondate. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 112/1995, se constată că acesta este un text de trimitere la recursul în anulare, asupra constituţionalităţii căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat, asa cum s-a menţionat mai sus, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 şi prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996. Totodată, prin Decizia nr. 73/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea Constituţională a constatat ca prevederile art. 24 din Legea nr. 112/1995 sunt constituţionale. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea soluţiilor pronunţate prin deciziile nr. 73/1996, nr. 96/1996 şi nr. 73/1995, sus-menţionate, excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauza, privind prevederile art. 24 din Legea nr. 112/1995, este neîntemeiată, urmînd a fi respinsă, de asemenea, ca vadit nefondata. Referitor la art. 31 din Legea nr. 92/1992 se constată că, potrivit art. 130 alin.

(2)din Constituţie, atribuţiile Ministerului Public se exercită în condiţiile legii, iar textul atacat nu contravine atribuţiilor prevăzute în Constituţie. Pe de altă parte, prevederile art. 31 din Legea nr. 92/1992 nu contrazic statutul constituţional al Ministerului Public, prevăzut în art. 130 şi 131 din Constituţie, care face parte din capitolul VI - Autoritatea judecătorească - al titlului III - Autorităţile publice. În ceea ce priveşte atributia referitoare la exercitarea recursului în anulare, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile menţionate anterior. În sfârşit, cu privire la dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 56/1993, este de reţinut ca, în realitate, se invoca neconstituţionalitatea Hotărârii nr. 1/1995 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă, care se considera a fi contrară prevederilor art. 21 şi ale art. 123 alin.

(2)din Constituţie. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională se pronunţa exclusiv asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor. În acelaşi sens este şi art. 23 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Curţii Supreme de Justiţie nr. 1/1995 nu poate face obiectul jurisdicţiei constituţionale şi deci urmează, de asemenea, a fi respinsă ca vadit nefondata. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 24 alin.

(2)şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Iahn (Moise) Elisabeta, Tugui Mariana, Manolescu Adriana Mihaela, Carp Doru Mircea şi Carp Ion Horia privind:

1. Prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă şi ale art. 24 din Legea nr. 112/1995, ale art. 31 din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 31 din Legea nr. 56/
3. Dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, constatind ca prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea Constituţională a statuat ca prevederile acestui articol sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/
4. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la 13 noiembrie
5. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu Magistrat-asistent, Florentina Geangu -------