PROCEDURĂ din 22 ianuarie 2009 (*actualizată*) de scoatere din evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi ca urmare a unei erori materiale (actualizată până la data de 5 august 2010*) ---------- *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 30 ianuarie
(3)din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 14. Regimul stabilit pentru contribuabil la îndreptarea erorii materiale referitoare la înscrierea în lista contribuabililor inactivi, prevăzut la pct. 10, se aplică în mod corespunzător sediilor secundare înfiinţate de contribuabilul respectiv. 15. Contribuabilii declaraţi inactivi ca urmare a unei erori materiale se elimină din listă şi îşi păstrează calitatea de contribuabili activi pe toată perioada de la data intrării în vigoare a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care au fost declaraţi inactivi şi până la data intrării în vigoare a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru eliminarea din lista contribuabililor inactivi. 16. În cazul contribuabililor declaraţi inactivi ca urmare a unei erori materiale şi eliminaţi din listă, se anulează şi scoaterea din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA. În acest caz, se menţine data înregistrării în scopuri de TVA iniţială, contribuabilul păstrându-şi această calitate inclusiv pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care au fost declaraţi inactivi şi data intrării în vigoare a ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru eliminarea din lista contribuabililor inactivi. 17.1. Dacă, în urma solicitării depuse de contribuabil, organul fiscal constată că respectivul contribuabil nu a fost declarat inactiv ca urmare a unei erori materiale, compartimentul de specialitate întocmeşte o notă care va cuprinde în mod obligatoriu motivaţia respingerii cererii. Nota se supune aprobării conducătorului organului fiscal competent. 17.2. Motivaţia respingerii cererii de eliminare din lista contribuabililor declaraţi inactivi se comunică, în scris, contribuabilului. 18. Documentaţia care a stat la baza aprobării/respingerii cererii de eliminare din lista contribuabililor inactivi se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului. B. Procedura de scoatere din evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi a contribuabililor radiaţi 1. Contribuabilii care au fost declaraţi inactivi şi care îşi încetează activitatea se elimină automat din lista contribuabililor inactivi. 2. În sensul prezentei proceduri, contribuabilii care îşi încetează activitatea, denumiţi în continuare contribuabili radiaţi, sunt:
- a)comercianţii radiaţi din registrul comerţului; ...
- b)ceilalţi contribuabili, cu excepţia comercianţilor, care la încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală au depus certificatul de înregistrare fiscală, în vederea anulării. ... 3. În prima zi a fiecărei luni, compartimentul de specialitate din cadrul organului fiscal competent întocmeşte un referat, care conţine în mod obligatoriu: - datele de identificare ale contribuabililor radiaţi (denumire, domiciliu fiscal, cod de identificare fiscală); - numărul şi data documentului care atestă radierea; - numărul şi data ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care respectivii contribuabili au fost declaraţi inactivi; - propunerea de scoatere din evidenţa contribuabililor declaraţi inactivi a contribuabililor radiaţi. 4. Referatul se semnează de către persoana care l-a întocmit, se vizează de către conducătorul compartimentului de specialitate şi de către conducătorul organului fiscal. 5. Referatul vizat de către conducătorul organului fiscal se înaintează spre aprobare directorului executiv al direcţiei generale a finanţelor publice coordonatoare. 6. În cazul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, referatul se aprobă de către directorul general. 7. Pe baza referatului aprobat se întocmeşte lista cuprinzând datele de identificare ale contribuabililor declaraţi inactivi care au fost radiaţi din Registrul contribuabililor. 8. Listele, semnate de directorul executiv/directorul general, se transmit în format electronic, scanate, de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi de Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili către Direcţia generală de tehnologia informaţiei şi vor fi însoţite de o adresă de înaintare, semnată de directorul executiv/directorul general, care va cuprinde numărul de contribuabili cuprinşi în listă. 9. Procedura prevăzută la pct. 3-8 se desfăşoară în maximum 5 zile lucrătoare. 10. În prima zi de la primirea listelor prevăzute la pct. 8, Direcţia generală de tehnologia informaţiei elimină contribuabilii înscrişi în aceste liste din lista contribuabililor declaraţi inactivi. 11. Direcţia generală de tehnologia informaţiei transmite Direcţiei proceduri pentru administrarea veniturilor, spre informare, numărul contribuabililor radiaţi, eliminaţi din lista contribuabililor declaraţi inactivi. ------------ Procedura a fost înlocuită cu Procedura din anexa 2 la ORDINUL nr. 2.258 din 2 august 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 5 august 2010, conform pct. 4 al art. I din acelaşi act normativ. ----------