← România

PROCEDURA din 13 ianuarie 2017

PROCEDURA din 13 ianuarie 2017 de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 31 alin.

(2)şi art. 41 alin.
(4)din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin.
(6)din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 25 ianuarie 2017 Notă ... Aprobată prin ORDINUL nr. 90 din 13 ianuarie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2017. Articolul 1 Proceduri de plată
(1)Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, denumită în continuare ANRP, răspunde de realitatea, regularitatea şi legalitatea datelor înscrise în titlurile de plată. În baza acestor date, Ministerul Finanţelor Publice dispune plata.
(2)Ministrul Finanţelor Publice sau altă persoană împuternicită în acest sens acţionează ca ordonator principal de credite şi îndeplineşte atribuţiile şi răspunderile prevăzute în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cele privind aprobarea angajării bugetare, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor din fonduri publice.
(3)Titlurile de plată emise conform Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 20/2013*) reprezintă angajamente legale şi se transmit săptămânal de către ANRP la Ministerul Finanţelor Publice în 5 zile de la emitere. Transmiterea se face prin Serviciul de informaţii clasificate, în mod centralizat conform anexei care face parte integrantă din prezenta procedură. Notă ... *) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nr. 20/2013 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4)Anexa se certifică de reprezentanţii ANRP cu atribuţii în acest sens, pe fiecare pagină în parte, din punctul de vedere al realităţii, regularităţii şi legalităţii datelor cuprinse în aceasta şi se transmite în original şi în format electronic.
(5)Lichidarea cheltuielilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice pe baza Notei de lichidare care poartă viza pentru "Bun de plată" a ordonatorului principal de credite sau a persoanei delegate cu aceste atribuţii şi care stă la baza înregistrării în contabilitatea patrimonială a instituţiei publice a obligaţiei de plată faţă de terţii creditori.
(6)Plăţile se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de maximum 175 de zile de la primirea titlului, fără a depăşi termenul prevăzut de art. 31 alin
(3)şi art. 41 alin.
(4)din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de art. 11 alin.
(1)din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Titlurile de plată vor fi procesate în ordinea cronologică a primirii de la ANRP şi în limita creditelor bugetare deschise cu această destinaţie.
(7)Sumele destinate plăţii titlurilor se vor derula prin contul deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti corespunzător cheltuielii bugetare.
(8)Ministerul Finanţelor Publice deschide un cont de consemnări speciale la CEC Bank - S.A., denumită în continuare bancă, în care se virează sumele aferente titlurilor de plată emise în condiţiile art. 31 alin
(2)şi art. 41 alin
(4)din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin.
(6)din Legea nr. 164/2014. Articolul 2 Dreptul de dispoziţie asupra sumelor consemnate prin prezenta procedură
(1)Sumele derulate prin conturile prevăzute la art. 1 alin.
(7)şi
(8)sunt destinate unei afectaţiuni speciale în sensul art. 781 alin.
(5)lit. a) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv pentru achitarea titlurilor de plată emise conform art. 31 alin.
(2)şi art. 41 alin
(4)din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin.
(6)din Legea nr. 164/2014.
(2)Ministerul Finanţelor Publice comunică băncii tabelul centralizator al sumei virate, care cuprinde datele de identificare şi suma consemnată pentru beneficiarii titlurilor de plată.
(3)Banca emite electronic în mod individual recipise de consemnare specială pentru fiecare titlu de plată în parte. (la 11-05-2017, Alineatul
(3)din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 670 din 5 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 11 mai 2017 )
(4)Ministerul Finanţelor Publice primeşte de la bancă în format electronic numărul recipisei de consemnare specială pentru fiecare titlu de plată şi îl publică pe site.
(5)ANRP solicită retragerea titlurilor de plată şi anularea plăţii acestora numai după verificarea în prealabil a stadiului din bancă a titlului de plată şi doar prin adresă scrisă către Ministerul Finanţelor Publice însoţită de documente justificative.
(6)Persoana fizică sau juridică indicată în dispoziţiile de consemnare speciale sau împuterniciţii/reprezentanţii legali ai acestora se prezintă la orice unitate a băncii şi solicită retragerea în numerar/virament a sumelor consemnate, pe baza următoarelor acte: (la 11-05-2017, Partea introductivă a Alineatului
(6)din Articolul 2 a fost modificatĂ de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 670 din 5 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 11 mai 2017 )
  1. a)actul de identitate valabil în cazul persoanelor fizice, respectiv certificatul de înmatriculare la registrul comerţului în cazul persoanelor juridice, în original şi copie; copia se reţine de către bancă; ...
  2. b)procura specială autentificată, prezentată în situaţia în care titlul de plată este emis pe numele mai multor beneficiari, din care să rezulte numărul şi valoarea titlului de plată şi, după caz, menţiunea că procura este valabilă şi pentru titlurile de plată ce vor fi emise în baza deciziei/titlului de despăgubire; certificatul de moştenitor, dacă este cazul, din care să rezulte numărul şi valoarea deciziei/titlului de despăgubire; alte documente legale, după caz. Toate documentele trebuie prezentate în original şi copie; copiile se reţin de către bancă; (la 11-05-2017, Litera
  3. b)din Alineatul
(6), Articolul 2 a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 670 din 5 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 11 mai 2017 ) ... c) originalul titlului de plată primit de la ANRP, emis în condiţiile art. 31 alin.
(2)şi art. 41 alin.
(4)din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin.
(6)din Legea nr. 164/2014; se reţine de către bancă; ...
  1. d)ordinul de retragere numerar sau ordinul de plată/dispoziţia de transfer pentru plăţile prin virament; se pune la dispoziţie de către bancă. ...
  2. e)erata, în original, document emis de ANRP (în cazul titlurilor de plată în cuprinsul cărora s-a constatat existenţa unei erori materiale privind datele de identificare ale beneficiarului - nume, dar şi numărul actului administrativ care a stat la baza emiterii titlului de plată); se reţine la Bancă şi va însoţi titlul de plată în cauză; (la 11-05-2017, Alineatul
(6)din Articolul 2 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 670 din 5 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 11 mai 2017 ) ...
(7)Ministerul Finanţelor Publice primeşte de la bancă, trimestrial, până la data de 15 a lunii următoare, situaţia plăţilor centralizate pe luni, însoţită de originalele titlurilor de plată achitate, cupoanele beneficiarilor.
(8)Banca solicită lunar, până la data de 15 a lunii următoare, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor îndreptarea erorilor materiale constatate în luna anterioară, în cazul în care se află în imposibilitatea efectuării plăţii din următoarele cauze:
  1. a)codul numeric personal sau codul de identificare fiscală al beneficiarului nu corespunde cu numele beneficiarului transmis; ...
  2. b)numele şi prenumele beneficiarilor au fost redactate greşit; ...
  3. c)numărul actului administrativ care a stat la baza emiterii titlului de plată a fost redactat greşit; ...
  4. d)orice altă neconcordanţă care împiedică efectuarea plăţii. ... (la 11-05-2017, Alineatul
(8)din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 670 din 5 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 11 mai 2017 )
(9)În cazul erorilor materiale din codul numeric personal sau codul de identificare fiscală al beneficiarilor, ANRP solicită Ministerului Finanţelor Publice, prin adresă scrisă însoţită de documente justificative şi confirmarea Băncii că titlul nu a fost lichidat, anularea plăţii titlului de plată prin retragerea sumei de la bancă şi restituirea titlului de plată, în vederea retipăririi acestuia. (la 11-05-2017, Alineatul
(9)din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 670 din 5 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 11 mai 2017 ) (9^1) În cazul în care ANRP primeşte o declaraţie notarială din care rezultă faptul că beneficiarul titlului de plată a pierdut titlul de plată, aceasta poate proceda la retipărirea titlului de plată pe numele aceluiaşi beneficiar/aceloraşi beneficiari şi cu acelaşi cuantum. ANRP retipăreşte titlul de plată doar după confirmarea Băncii că titlul de plată declarat pierdut nu a fost lichidat, iar suma consemnată aferentă titlului de plată a fost blocată de către aceasta. ANRP va transmite:
  1. a)Ministerului Finanţelor Publice o adresă de înştiinţare din care rezultă faptul că beneficiarul a pierdut titlul de plată, precum şi faptul că în locul titlului de plată declarat pierdut s-a emis un alt titlu de plată, însoţită de copie conform cu originalul a declaraţiei notariale a acestuia şi titlul de plată retipărit; ...
  2. b)Băncii o adresă de înştiinţare din care rezultă faptul că beneficiarul a pierdut titlul de plată, însoţită de o copie conform cu originalul a declaraţiei notariale a beneficiarului, precum şi faptul că în locul titlului de plată declarat pierdut s-a emis un alt titlu de plată căruia i se va atribui numărul de recipisă aferent titlului de plată declarat pierdut; ...
  3. c)beneficiarului titlul de plată retipărit (ce îl înlocuieşte pe cel pierdut) însoţit de o adresă prin care îi comunică faptul că numărul recipisei de consemnare specială rămâne neschimbat. ... (la 11-05-2017, Articolul 2 a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 670 din 5 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 11 mai 2017 )
(10)Până la primirea eratelor de rectificare a erorilor materiale referitoare la numele şi prenumele beneficiarilor, sumele se păstrează de către bancă.
(11)Sumele consemnate la bancă nu sunt purtătoare de dobânzi, iar pentru administrarea acestora nu se percep comisioane. Articolul 3 Raportarea În baza evidenţelor proprii şi a extraselor de cont, Ministerul Finanţelor Publice raportează pe site-ul www.mfinante.ro titlurile de plată achitate. Anexă la procedură Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Către Ministerul Finanţelor Publice În conformitate cu prevederile art. 1 alin.
(3)din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 31 alin
(2)şi art. 41 alin.
(4)din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin.
(6)din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Ordinul ministrul finanţelor publice nr. 90/2017, vă transmitem situaţia centralizatoare a titlurilor de plată pentru perioada .............: *Font 8* ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Titlurile de plată aferente titlurilor de despăgubire │ │crt.├──────────────────────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Datele de identificare│Valoarea│ Datele de identificare ale beneficiarului titlului de plată │ │ │ale titlului de plată │ în lei ├──────────────────────┬──────────────┬───────────────────────────┤ │ │ (seria şi nr.) │ │Numele şi prenumele │Codul numeric │Adresa de domiciliu/sediul │ │ │ │ │beneficiarului conform│personal/Codul│social (ţara, localitatea, │ │ │ │ │actului de identitate/│unic de │judeţul/regiunea, strada, │ │ │ │ │ certificatului de │înregistrare │numărul, blocul, │ │ │ │ │ înmatriculare la │ │apartamentul, codul poştal)│ │ │ │ │registrul comerţului │ │ │ ├────┼──────────────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼──────────────────────┼────────┼──────────────────────┼──────────────┼───────────────────────────┤ │ │ │TOTAL/ │ │ │ │ │ │ │pagină │ │ │ │ │ │ │şi total│ │ │ │ │ │ │general │ │ │ │ │ │ │........│ │ │ │ └────┴──────────────────────┴────────┴──────────────────────┴──────────────┴───────────────────────────┘ Prezenta anexă se completează conform art. 1 alin.
(3)şi
(4)din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 31 alin.
(2)şi art. 41 alin.
(4)din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin.
(6)din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin Ordinul ministrul finanţelor publice nr. 90/2017. Semnătură reprezentant ........................ ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.