← România

PROTOCOL din 3 mai 2005

PROTOCOL din 3 mai 2005 referitor la Metodologia privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4, încheiat între organismele de gestiune colectivă Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - COPYRO şi Societatea de Gestiune Colectivă a Dreptului de Autor în Domeniul Artelor Vizuale (VISARTA) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 386 din 6 mai 2005 Încheiat între:

  1. organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor: COPYRO, cu sediul în Bucureşti, str. Căderea Bastiliei nr. 62, sectorul 1, cod fiscal 2787628, cont: cod IBAN RO85RNCB5010000001850001, reprezentat legal prin doamna director economic Nicoleta Cofcinski, şi VISARTA, cu sediul în Bucureşti, str. Nicolae Iorga nr. 21, sectorul 1, reprezentat legal prin domnul director executiv Gheorghe Voican, pe de o parte, şi subscrisele:
  2. Societatea Comercială "RTC HOLDING" - S.A., persoană juridică română, cu sediul în Bucureşti, Drumul Săbăreni nr. 24-26, sectorul 6, înregistrată la registrul comerţului cu nr. J40/23411/1994, având codul unic de înregistrare 6562512, reprezentată prin domnul Buga Sorin Cristian, Societatea Comercială "ANTALIS" - S.A., persoană juridică română, cu sediul în Bucureşti, Str. Speranţei nr. 21, sectorul 2, înregistrată la registrul comerţului cu nr. J40/4358/1993, având codul unic de înregistrare 10519723, reprezentată legal prin doamna Ionela Corina Iorga, în calitate de delegat, având cartea de identitate seria GZ nr. 092952, eliberată de secţia de poliţie a municipiului Motru la 2 aprilie 2002, Societatea Comercială "CRISTIANA COMPANY IMPEX" - S.R.L., persoană juridică română, cu sediul în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 116, sectorul 5, înregistrată la registrul comerţului cu nr. J40/9379/1993, având codul unic de înregistrare 3750635, reprezentată legal prin domnul Liviu Radu, în calitate de administrator, reprezentând principalii importatori şi fabricanţi majori din domeniu, conform Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 6/2005 de numire a comisiilor de negociere, pe de altă parte. Pe baza negocierilor prevăzute la art. 107 alin.

(5), art. 131 şi 133 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004, au stabilit următoarea: METODOLOGIE privind cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4 Articolul 1 Remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru coli de hârtie format A4-80 gmp2 se plăteşte de toţi fabricanţii şi importatorii de hârtie din domeniu. Articolul 2 Prin hârtie pentru copiator format A4 se înţelege hârtia de 80 g/mp . Articolul 3 Cuantumul remuneraţiei compensatorii pentru copia privată datorată pentru coli de hârtie pentru copiator format A4-80 g/mp, pe anul 2005, conform înţelegerii părţilor, este de 0,5%. Articolul 4 Baza de calcul: remuneraţia compensatorie pentru copia privată se calculează la valoarea statistică, în lei, din vamă pentru hârtia pentru copiator importată conform declaraţiei vamale de import (D.V.I.) şi facturii externe de import şi, respectiv, la valoarea facturată fără T.V.A. cu ocazia punerii în circulaţie a produselor de hârtie pentru copiator format A4-80 g/mp de către fabricanţi, menţionându-se distinct pe factură cuantumul acesteia. Articolul 5 Plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, conform art. 4, se va face până în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni următoare celei pentru care este datorată, pentru hârtia de copiator format A4-80 g/mp importată, respectiv produsă şi facturată. Articolul 6 În caz de întârzieri la plata remuneraţiei, importatorii şi fabricanţii datorează dobânzi la nivelul ratei de scont a Băncii Naţionale a României. Articolul 7 Importatorii şi fabricanţii de hârtie pentru copiator format A4-80 g/mp sunt obligaţi ca, până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, să comunice organismului de gestiune colectivă desemnat unic colector un raport privind: - valoarea statistică în lei a importurilor de hârtie pentru copiator conform D.V.I. (declaraţie vamală de import); - cantitatea de produse de hârtie pentru copiator format A4-80 g/mp produsă şi facturată, preţul şi stocul acesteia. Articolul 8 Neprezentarea documentaţiei prevăzute la art. 7 constituie contravenţie conform art. 139^3 alin.
(2)din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004. Articolul 9 Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 131^2 alin.
(2)din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004, coroborat cu art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, şi are valabilitate până la data finalizării următoarei negocieri. Articolul 10 Prezenta metodologie a fost încheiată astăzi, 4 martie 2005, în şapte exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte şi două exemplare pentru a fi comunicate Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. COPYRO Nicoleta Cofcinski, director economic VISARTA Gheorghe Voican, director executiv Societatea Comercială "ANTALIS" - S.A. Ionela Corina Iorga, delegat Societatea Comercială "RTC HOLDING"- SA Buga Sorin Cristian Societatea Comercială "CRISTIANA COMPANY IMPEX" - S.R.L. Liviu Radu, administrator __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.