DECIZIE nr. 1.250 din 25 noiembrie 2008

DECIZIE nr. 1.250 din 25 noiembrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 12, art. 13, art. 14, art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precum şi a dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 871 din 23 decembrie 2008 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 12, 13, 14, 15 şi 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precum şi a dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie invocată de Dorinel Mihai Mucea, Radu Mihai Donciu şi Stamen Stantchev în Dosarul nr. 2.753/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. La apelul nominal răspunde Radu Mihai Donciu, asistat de doamna avocat Ana-Maria Mihălcescu, precum şi reprezentantul autorului excepţiei Dorinel Mihai Mucea, domnul avocat Cezar Bivolaru, lipsind Stamen Stantchev, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Având cuvântul, domnul avocat Cezar Bivolaru invocă existenţa unui viciu de procedură cu autorul excepţiei Stamen Stantchev, învederând că acesta are domiciliul în Austria şi că nu a fost citat la acest domiciliu. Apărătorul autorului excepţiei Radu Mihai Donciu lasă la aprecierea Curţii incidentul procedural invocat. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, observând că citaţiile comunicate la termenul de judecată anterior lui Stamen Stantchev la domiciliile din România, respectiv din Austria, au fost returnate la dosar, precum şi faptul că, în considerarea acestei situaţii, pentru acest termen de judecată s-a procedat la citarea acestui autor al excepţiei prin afişare la uşa Curţii Constituţionale, constată că procedura de citare este legal îndeplinită şi acordă cuvântul pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Având cuvântul pentru autorul excepţiei Dorinel Mihai Mucea, domnul avocat Cezar Bivolaru solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, susţinând, pe larg, motivele expuse în faţa instanţei de judecată. Depune la dosar concluzii scrise în sensul celor arătate. Pentru autorul excepţiei Radu Mihai Donciu, doamna avocat Ana-Maria Mihălcescu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, cu privire la dispoziţiile art. 13, 14 şi 15 din Legea nr. 51/1991 se susţine că au fost implicit abrogate prin efectul dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, întrucât contravin art. 20, 21 şi 22 din Legea nr. 535/2004. Cu privire la art. 10, 11, 12 şi 16 din Legea nr. 51/1991, precum şi art. 23 şi 24 din Legea nr. 182/2002, se solicită reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale având în vedere situaţia juridică diferită a acestei cauze. Se susţine, în esenţă că, în cauză, apărarea nu are acces la probele acuzării, fiind lezate astfel în mod grav dreptul la un proces echitabil, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Dispoziţiile art. 53 din Constituţie, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt aplicabile, deoarece nu se poate susţine că desfăşurarea unei proceduri judiciare poate aduce atingere siguranţei naţionale. Se conchide în sensul că textele de lege invocate de acuzare pentru ascunderea probelor sunt vădit neconstituţionale, "nefiind de conceput ca în procedura de administrare a justiţiei penale să fie implicat guvernul sau altă autoritate a administraţiei publice, de a căror bunăvoinţă să depindă accesul la probele dosarului". Depune şi concluzii scrise în sensul celor arătate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Klass împotriva Germaniei), în care s-a statuat că restrângerile sau imixtiunile în viaţa privată (prin supravegherea secretă a corespondenţei şi a telecomunicaţiilor) trebuie să fie în principiu supuse controlului unui magistrat. S-a creat astfel conceptul de "control încorporat" al respectării garanţiilor libertăţii individuale, prin aceea că măsura restrictivă de drepturi este autorizată de însuşi magistratul cu prerogative de independenţă şi imparţialitate. În cazul textelor de lege criticate ne aflăm în prezenţa unui astfel de "control încorporat" de legalitate în ceea ce priveşte aceste imixtiuni, control care, în prezent, urmare modificării Legii nr. 51/1991 prin Legea nr. 535/2004 este realizat de judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu de procuror. Cât priveşte criticile privind modul de aplicare în cauză a normelor criticate, arată că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 19 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.753/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 11 alin. 1 lit. d), art. 12, 13, 14, 15 şi 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precum şi a dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie invocată de Dorinel Mihai Mucea, Radu Mihai Donciu şi Stamen Stantchev. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că în cauză toate probele folosite şi reţinute de parchet sunt convorbiri telefonice interceptate şi înregistrate în baza mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au regimul clasificat de secret de stat, şi, ca urmare, "modalitatea de lucru a DIICOT în instrumentarea dosarului de urmărire penală a fost una nelegală, abuzivă", de natură să producă prejudicii. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece obligă inculpatul să accepte ideea că există în dosar probe care îl privesc, chiar dacă acestea au fost obţinute în condiţii de nelegalitate, că este trimis în judecată pe baza acestor probe pentru infracţiuni extrem de grave, dar că nu poate avea acces la probele în discuţie. Se aduce astfel atingere dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Se mai arată că textele de lege ce fac obiectul excepţiei încalcă şi prevederile art. 124 din Constituţie, deoarece permit doar procurorului să ia decizii în această fază a procesului penal, impunând judecătorului un anumit cadru procesual care, practic, n-ar mai putea fi modificat până la finalizarea procesului penal. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, instituirea unor reguli speciale pentru accesul la informaţiile clasificate s-a realizat cu scopul protejării unor atare informaţii. În plus, textele constituţionale invocate nu exclud instituirea unui sistem naţional de protecţie a unor informaţii şi date, pentru a se preveni acţiunile de spionaj, compromiterea sau accesul neautorizat, alterarea, modificarea conţinutului lor sau distrugerea neautorizată a acestora. Se arată că, în realitate, criticile autorilor excepţiei vizează modul de administrare a probelor în faza de urmărire penală, valoarea probatorie a acestor mijloace, or, "această atitudine prin care se exprimă dezacordul faţă de conţinutul unor probe presupune, potrivit legii procesual penale, administrarea de probe contrare". În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.