HOTĂRÂRE nr. 11 din 4 martie 2008 privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru sănătate şi familie a unei anchete cu privire la modul de privatizare a Societăţii Comerciale "Antibiotice" - S.A. Iaşi Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 7 martie 2008 În conformitate cu prevederile art. 71, art. 73 alin.
(2)şi ale art. 79 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se încuviinţează efectuarea de către Comisia pentru sănătate şi familie, denumită în continuare Comisie, a cărei componenţă este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a unei anchete cu privire la modul de privatizare a Societăţii Comerciale "Antibiotice" - S.A. Iaşi, denumită în continuare societate comercială, cu următoarele obiective:
- a)stabilirea oportunităţii privatizării din punctul de vedere al consecinţelor asupra asigurării cu antibiotice şi tuberculostatice, la un preţ accesibil, a întregii populaţii a României; ...
- b)evaluarea consecinţelor de natură socială ce decurg din privatizarea societăţii comerciale; ...
- c)analiza impactului vânzării societăţii comerciale asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în eventualitatea stopării producţiei unor antibiotice şi tuberculostatice larg folosite în România; ...
- d)verificarea sesizării făcute de către Sindicatul Antibiotice Iaşi cu privire la absenţa unui pact social care să facă parte din caietul de sarcini al privatizării; ...
- e)investigarea motivelor care au determinat creşterea valorii societăţii comerciale de 80 de ori în numai 2 ani; ...
- f)analiza cauzelor care au dus la scăderea abruptă a interesului unor potenţiali cumpărători de la 53 la numai 2, până în prezent; ...
- g)evaluarea posibilităţilor şi a consecinţelor condiţionării cumpărării pachetului majoritar de către un producător de medicamente pentru a asigura dezvoltarea ulterioară a fabricii şi pentru a preîntâmpina cumpărarea având drept unic obiectiv valorificarea celor 400.000 mp ai societăţii comerciale, a căror valoare de piaţă este de două ori mai mare decât preţul de pornire al licitaţiei; ...
- h)analiza motivelor pentru care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului refuză să respecte hotărârea Curţii de Apel Iaşi de suspendare a Hotărârii Guvernului nr. 1.400/2007 pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 794/2000 privind strategia de privatizare a Societăţii Comerciale "Antibiotice" - S.A. Iaşi, inclusă în componenta "Privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat" din cadrul PSAL (Programul pentru Ajustarea Sectorului Privat), şi a deciziei preşedintelui Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului de continuare a procesului de privatizare în orice condiţii. ... Articolul 2 Convocarea şedinţelor Comisiei se face cu cel puţin o zi înainte de către preşedintele acesteia sau de către un vicepreşedinte care îl înlocuieşte. Articolul 3
(1)Pentru ca şedinţele Comisiei să aibă loc este necesară participarea majorităţii membrilor care o compun. ...
(2)Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor acesteia. ...
(3)În condiţiile în care unul dintre membrii Comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupul parlamentar respectiv va desemna un înlocuitor. ... Articolul 4
(1)Comisia poate invita pentru audiere şi explicaţii orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activităţii Comisiei. ...
(2)La cererea Comisiei, orice persoană care cunoaşte fapte sau împrejurări în legătură cu obiectul cercetării sau care deţine un mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă. Instituţiile şi autorităţile care au legătură cu situaţiile prevăzute la art. 1, dar şi cu alte aspecte legate de obiectul activităţii Comisiei sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei în termenul stabilit de aceasta. ...
(3)Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului este necesară prezenţa unor experţi, Comisia dispune efectuarea de expertize. ...
(4)Dispoziţiile legale referitoare la invitarea, prezentarea şi ascultarea martorilor, precum şi cele privitoare la prezentarea şi predarea obiectelor ori înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplică în mod corespunzător. ...
(5)Preşedintele sau vicepreşedintele Comisiei, după caz, atrage atenţia persoanei audiate că are obligaţia de a spune adevărul, de a nu ascunde nimic din ceea ce ştie şi că nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea legală. ... Articolul 5 Lucrările Comisiei sunt publice, cu excepţia cazului în care plenul Comisiei hotărăşte altfel. Articolul 6 Constatările, concluziile şi propunerile Comisiei vor face obiectul unui raport, care va fi depus la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor până la data de 10 martie 2008, în vederea dezbaterii în plenul Camerei Deputaţilor. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 4 martie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU Bucureşti, 4 martie
- Nr.
- Anexa COMPONENŢA Comisiei pentru sănătate şi familie - Domnul deputat acad. prof. dr. Mircea Ifrim, Grupul parlamentar al PRM - preşedinte - Domnul deputat dr. Ovidiu Brînzan, Grupul parlamentar al PSD - vicepreşedinte - Domnul deputat Movilă Petru, Grupul parlamentar al PD-L - vicepreşedinte - Domnul deputat dr. Diaconescu Renică, Grupul parlamentar al PNL - secretar - Domnul deputat dr. Luchian Ion, Grupul parlamentar al PNL - secretar - Domnul deputat dr. Boeriu Valeriu Victor, Grupul parlamentar al PNL - membru - Domnul deputat dr. Bonis Istvan, Grupul parlamentar al UDMR - membru - Domnul deputat farm. Burnei Ion, Grupul parlamentar al PSD - membru - Domnul deputat dr. Câmpanu Liviu, Grupul parlamentar al PNL - membru - Domnul deputat dr. Ciocâlteu Alexandru, Grupul parlamentar al PD-L - membru - Domnul deputat Ciontu Corneliu, Grupul parlamentar al PC - membru - Domnul deputat dr. Grigore Crăciunescu, Grupul parlamentar al PNL - membru - Domnul deputat dr. Nechita Aurel, Grupul parlamentar al PSD - membru - Domnul deputat dr. Paveliu Marian Sorin, Grupul parlamentar al PD-L - membru - Domnul deputat dr. Rădulescu Cristian, Grupul parlamentar al PD-L - membru ---------