NORMA METODOLOGICĂ nr. 460.040 din 10 ianuarie 2002 privind întocmirea, verificarea şi centralizarea situaţiilor financiare anuale simplificate ale agenţilor economici pe anul 2001 Publicat în BROSURA din 10 ianuarie 2002 CUPRINS
(3)din legea menţionată, au obligaţia sa întocmească şi să depună situaţii financiare anuale simplificate la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, potrivit prevederilor H.G. nr. 627/1995, la registratura acestora sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarata. Conform prezentelor norme, situaţiile financiare anuale simplificate se compun din: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi note explicative, întocmite pe formulare elaborate de Ministerul Finanţelor Publice şi însoţite de raportul administratorului. La întocmirea situaţiilor financiare anuale simplificate se au în vedere regulile cu caracter general prevăzute în Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată prin O.G. nr. 61/2001, şi în Regulamentul de aplicare a acesteia aprobat prin H.G. nr. 704/1993. Regiile autonome, companiile/societăţile naţionale şi societăţile comerciale care au în subordine subunitati în ţara, fără personalitate juridică, vor verifica şi centraliza balantele de verificare a conturilor sintetice ale acestora, pe baza cărora vor întocmi situaţiile financiare anuale simplificate centralizate ale persoanei juridice respective. Potrivit pct. 10 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, operaţiunile efectuate de subunitatile proprii în străinătate pot fi înregistrate în cursul perioadei numai în devize, urmând ca la sfârşitul exerciţiului financiar să se facă convertirea în lei a soldurilor şi rulajelor. În situaţia în care operaţiunile subunitatilor proprii în străinătate au fost evidentiate în cursul perioadei atât în devize, cat şi în lei, pentru cuprinderea în situaţiile financiare anuale ale persoanei juridice din ţara, vor fi preluate ca atare soldurile şi rulajele conturilor, exprimate în lei. Totodată, persoanele juridice vor înscrie datele de identificare (unitatea, adresa: strada, blocul, scara, etajul, telefonul sau faxul, după caz, şi numărul de la Registrul Comerţului/cod unic de înregistrare), precum şi cele referitoare la încadrarea în forma de proprietate şi codul fiscal, citeţ, fără a se folosi prescurtări sau iniţiale. În casute se vor trece codurile extrase din nomenclatoarele prevăzute în prezentele norme, care delimiteaza încadrarea persoanelor juridice. Necompletarea pe prima pagina a situaţiilor financiare anuale simplificate a datelor prevăzute mai sus, lipsa semnaturilor persoanelor în drept şi nefurnizarea datelor referitoare la administrator şi la persoanele care l-au întocmit, prevăzute în subsolul formularelor, conduc la imposibilitatea identificarii acestora şi, în consecinţa, se considera ca lucrarea nu a fost depusa, persoana juridică fiind sancţionată potrivit prevederilor art. 39 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată prin O.G. nr. 61/2001. Potrivit prevederilor art. 3 din H.G. nr. 656/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 301 bis/1997, persoanele juridice vor înscrie în formularul de bilanţ la 31 decembrie 2001 codul activităţii desfăşurate la nivel de trei cifre (cod grupa CAEN). Codurile CAEN şi denumirea corespunzătoare a activităţilor sunt prezentate în anexa la prezentele norme. În cazul în care persoana juridică are mai multe activităţi, se va trece codul activităţii preponderente care defineste profilul (respectiv codul grupei CAEN al activităţii preponderente). 1.2. Semnarea, verificarea, certificarea şi depunerea situaţiilor financiare anuale simplificate 1.2.1. Situaţiile financiare anuale simplificate, precum şi raportul administratorului se semnează de către administratorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora, de către înlocuitorii lor de drept. Potrivit prevederilor legale, în cazul persoanelor juridice care nu au organizată contabilitatea potrivit art. 11 alin. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată prin O.G. nr. 61/2001, situaţiile financiare anuale simplificate pot fi întocmite şi semnate de către experţi contabili, contabili autorizaţi sau societăţi comerciale de expertiza contabila, în baza contractelor încheiate conform prevederilor Legii nr. 186/1999 sau/şi Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1988/2001, precum şi de către persoane cu convenţie civilă, conform prevederilor Legii nr. 130/1999, cu modificările şi completările ulterioare. Administratorul unităţii şi persoanele care întocmesc şi semnează situaţiile financiare anuale simplificate poarta răspunderea, potrivit legii, asupra realităţii şi exactitatii datelor cuprinse în situaţiile financiare anuale simplificate. În rapoartele administratorilor, persoanele juridice care au încheiat activitatea cu pierdere vor arata cauzele care au condus la aceasta. 1.2.2. Situaţiile financiare anuale simplificate se verifica şi se certifica în condiţiile prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată prin O.G. nr. 61/2001, Legii privind societăţile comerciale nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 186/1999 şi/sau Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1988/2001. Persoanele care efectuează verificarea şi certificarea situaţiilor financiare anuale simplificate vor menţiona în rapoartele în forma scurta, pe care le prezintă unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, o dată cu acestea, următoarele elemente: - Numele şi prenumele celor care efectuează verificarea şi certificarea situaţiilor financiare anuale simplificate; - Calitatea în baza căreia se fac verificarea şi certificarea situaţiilor financiare anuale simplificate: - expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare, poziţia din Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România:
- a)pe baza contractelor încheiate; ...
- b)potrivit mandatului de cenzor prevăzut de lege; ... - Pentru membri comisiilor de cenzori, care, potrivit legii, nu au obligaţia de a avea calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, se va menţiona pe propria răspundere pregătirea profesională; şi - Semnatura şi parafa, după caz. 1.2.3. Situaţiile financiare anuale simplificate pe anul 2001 se depun în termenul legal prevăzut în prezentele norme, împreună cu o copie după codul fiscal/codul unic de înregistrare, raportul administratorului, procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, o copie după balanţa de verificare a conturilor sintetice, precum şi raportul în forma scurta întocmit de persoanele împuternicite, conform legii, cu verificare şi certificarea acestuia. Persoanele juridice care conduc contabilitatea cu ajutorul tehnicii de calcul, precum şi toţi cei interesaţi pot procura de la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice discheta conţinând normele metodologice, formularistica necesară şi programul de verificare, cu documentaţia de utilizare aferentă. În aceasta situaţie, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice se vor depune discheta şi formularele situaţiilor financiare anuale simplificate la 31.12.2001 (listate), semnate şi stampilate. Regiile autonome de interes naţional şi companiile/societăţile naţionale vor prezenta situaţii financiare anuale simplificate la ministerul de resort, pentru analiza, verificare şi aprobare, urmând să fie analizate şi vizate de către Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală de administrare a activelor statului (pentru încadrarea în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobate conform legii), după care vor prezenta doua exemplare la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, din care un exemplar va fi preluat pentru centralizare, iar al doilea exemplar vizat, prin aplicarea ştampilei, se va depune de către fiecare regie, companie/societate naţionala la Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generală de administrare a activelor statului. Situaţiile financiare anuale simplificate ale regiilor autonome de interes local, înainte de a fi depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, se analizează, verifica şi aproba de către organele împuternicite de lege sa aprobe bugetele de venituri şi cheltuieli, respectiv consiliile locale sau judeţene, după caz, şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Societăţile comerciale cu capital de stat mixt şi privat care desfăşoară activitate de asigurare potrivit Legii nr. 32/2000, cu modificările ulterioare, vor prezenta un exemplar al situaţiilor financiare anuale simplificate, însoţit de o copie după balanţa de verificare a conturilor sintetice la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, pentru verificare şi centralizare, iar al doilea exemplar, vizat de organele menţionate mai sus, va fi depus la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Societăţile bancare vor întocmi situaţii financiare anuale după modelele aprobate în baza art. 4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată prin O.G. nr. 61/2001. La direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, societăţile bancare vor depune formularele: Persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31.12.2001 vor depune o declaraţie pe proprie răspundere la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, din care să rezulte toate datele de identificare: - denumirea completa; - adresa şi numărul de telefon; - numărul de înregistrare la Registrul Comerţului/cod unic de înregistrare; - codul fiscal; - capitalul social. 1.3. Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale simplificate În conformitate cu prevederile art. 31 alin.