HOTĂRÂRE nr. 1.220 din 20 noiembrie 1996 privind acordarea, din Fondul de redresare financiară la dispoziţia Guvernului, de credite fără dobândă, unor agenţi economici consumatori de energie electrică şi gaze naturale, potrivit prevederilor art. 18 lit
- b)din Ordonanţa Guvernului nr. 13/1995 şi ale art. 20 din Legea nr. 29/1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 25 noiembrie 1996 În temeiul art. 18 lit.
- b)din Ordonanţa Guvernului nr. 13/1995 privind unele măsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, de întărire a disciplinei financiare şi de îmbunătăţire a decontărilor în economie, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se alocă suma de 4.000.000 mii lei Ministerului Industriilor şi de 1.000.000 mii lei Ministerului Transporturilor pentru achitarea contravalorii energiei electrice şi a gazelor naturale de către regiile autonome din subordinea acestora, potrivit anexei nr. 1. Se alocă suma de 63.000.000 mii lei Fondului Proprietăţii de Stat pentru achitarea contravalorii energiei electrice şi a gazelor naturale de către societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit anexei nr. 2. Articolul 2 Sumele prevăzute la art. 1 se alocă din Fondul de redresare financiară la dispoziţia Guvernului, constituit potrivit Legii bugetului de stat pe anul 1996 nr. 29/1996. Articolul 3 Ministerul Finanţelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare ce decurg din prezenta hotărâre, în structura bugetului de stat şi în bugetele Ministerului Industriilor, Ministerului Transporturilor şi Fondului Proprietăţii de Stat pe anul 1996. Articolul 4 Circuitul financiar al sumelor acordate din Fondul de redresare financiară la dispoziţia Guvernului, precum şi al celor rezultate din redistribuire este prevăzut în anexa nr. 3. Articolul 5 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE VĂCĂROIU Contrasemnează: ----------------- Ministrul industriilor, Alexandru Stănescu Ministrul transporturilor, Aurel Novac Ministrul agriculturii şi alimentaţiei, Alexandru Lăpuşan Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Bucureşti, 20 noiembrie 1996. Nr. 1220. Anexa 1 LISTA regiilor autonome beneficiare de credite fără dobândă pentru plata energiei electrice şi a gazelor naturale Anexa 2 LISTA societăţilor comerciale beneficiare de credite fără dobândă pentru plata energiei electrice şi a gazelor naturale Anexa ANEXA 3 --------------