← România

DECIZIE nr. 92 din 10 februarie 2005

DECIZIE nr. 92 din 10 februarie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin.

(1)din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 6 aprilie 2005 Ioan Vida - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Dana Titian - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Gheorghe Purcărea în Dosarul nr. 5.224/2004 al Tribunalului Arad - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public arată că diferenţa de tratament juridic instituită de textul de lege criticat a fost eliminată de dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 164/2001. În plus, critica de neconstituţionalitate vizează, în fapt, o omisiune legislativă, or, potrivit competenţei stabilite prin Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate. Având în vedere aceste aspecte, pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 5.224/2004, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Purcărea cu prilejul soluţionării unei contestaţii formulate împotriva Deciziei nr. 133.990 din 18 februarie 2004, emisă de Casa de pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, decizie privind stabilirea pensiei militare de stat. În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate au un caracter discriminatoriu, încălcând, prin urmare, prevederile art. 16 alin.
(1)din Constituţie. În acest sens, arată că prevederile art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 nu au avut în vedere cadrele militare trecute în rezervă conform art. 15 din aceeaşi lege, astfel că această categorie de persoane are pensii mult mai mici decât cei care se pensionează direct din activitate. În opinia sa, în cuprinsul textului de lege criticat trebuia precizat că solda lunară brută, ca bază de calcul a pensiei, se actualizează "fie în funcţie de rata inflaţiei, fie raportat la solda corespunzătoare a cadrelor active". Tribunalul Arad - Secţia civilă apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece art. 48 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 prevede că pensiile militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad sau solda funcţiei maxime a cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar avut la data trecerii în rezervă, soluţionând astfel inechitatea la care se referă autorul excepţiei. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textul art. 21 din Legea nr. 164/2001 ar trebui să prevadă majorarea soldei în considerarea ratei inflaţiei, consideră că aceasta vizează o modificare a legii. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, referindu-se la prevederile legale criticate, arată că acestea nu conţin nici o dispoziţie discriminatorie şi nu instituie privilegii, ci prevăd doar baza de calcul utilizată la stabilirea pensiei militare de stat, pentru toate cadrele militare pensionate potrivit Legii nr. 164/2001. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei, apreciază că acestea nu critică art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 pentru ceea ce conţine acest text de lege, ci pentru ceea ce nu prevede, respectiv actualizarea la data pensionării a soldei de grad şi de funcţie pentru cadrele militare trecute în rezervă anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 164/
  1. De altfel, observă că Legea nr. 164/2001 conţine reglementări de natură să asigure protecţia drepturilor de pensie ale cadrelor militare trecute în rezervă, aşa cum sunt şi dispoziţiile art.
  2. În sfârşit, arată că inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate decurge din dispoziţiile art. 2 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului." Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu încalcă principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin.
(1)din Constituţie, întrucât art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 se aplică tuturor cadrelor militare prevăzute în ipoteza normei juridice, fără a face nici o diferenţiere în cadrul acestei categorii. În acest sens, aminteşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, dispoziţii potrivit cărora: "Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în rezervă." În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin.
(1)din Constituţie, în virtutea cărora: "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică prevederile art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 din poziţia unui fost cadru militar care la data trecerii în rezervă, anterioară datei intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, nu a îndeplinit condiţia de vârstă pentru pensionare. Ulterior, când s-a înscris la pensia militară de stat, la stabilirea bazei de calcul a pensiei s-a avut în vedere solda lunară brută din ultima lună de activitate. Datorită acestui fapt, baza de calcul a pensiei a fost mai redusă faţă de cea a cadrelor militare trecute în rezervă mai târziu, când solda lunară brută a fost substanţial majorată. Curtea observă că deosebirile de tratament juridic aplicabil cadrelor militare trecute în rezervă anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, în raport cu cele care se pensionează după intrarea în vigoare a acestei legi, au fost eliminate prin prevederile art. 48 alin.
(1)lit. a) din Legea nr. 164/2001, potrivit cărora: "
(1)Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează: a) ori de câte ori se majorează solda de grad şi/sau solda funcţiei maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar şi funcţiei exercitate, avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condiţiile prevăzute la art. 22-24; cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei;" ... Aşa fiind, în speţă, nu se ridică probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, aspecte ce sunt însă de competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. Critica autorului excepţiei are în vedere însă lipsa unor precizări în cuprinsul textului art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 referitoare la actualizarea soldei lunare brute "fie în funcţie de rata inflaţiei, fie raportat la solda corespunzătoare a cadrelor active". În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 2 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca fiind inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin.
(1)din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicată de Gheorghe Purcărea în Dosarul nr. 5.224/2004 al Tribunalului Arad - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.