← România

HOTĂRÂRE nr. 71 din 23 ianuarie 2008

HOTĂRÂRE nr. 71 din 23 ianuarie 2008 privind finanţarea obiectivului de investiţii "Extindere Palat Victoria" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 28 ianuarie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Începând cu anul 2008, se va realiza finanţarea obiectivului de investiţii "Extindere Palat Victoria", conform programului de investiţii aprobat potrivit legii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", care, în calitate de autoritate contractantă, va prelua şi va derula proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii, conform legislaţiei în vigoare. Articolul 2

(1)Cancelaria Primului-Ministru predă Secretariatului General al Guvernului indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Extindere Palat Victoria", aprobaţi prin Hotărârea Guvernului nr. 80/2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Extindere Palat Victoria", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 2 februarie 2007. ...
(2)Secretariatul General al Guvernului preia de la Cancelaria Primului-Ministru, pe bază de protocol de predare-primire, documentaţia privind etapele realizate pentru obiectivul de investiţii "Extindere Palat Victoria". ... Articolul 3
(1)Sumele aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 şi 902 bis din 31 decembrie 2007, în bugetul Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2008 pentru obiectivul de investiţii "Extindere Palat Victoria" se transferă în bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2008, cu aceeaşi destinaţie, în condiţiile legii. ...
(2)Se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în structura bugetului de stat pe anul 2008 şi în volumul şi structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru şi ale bugetului Secretariatului General al Guvernului. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Marian Marius Dorin Secretarul general al Guvernului, Ilie Gavril Bolojan Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 23 ianuarie 2008. Nr. 71. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.