DECIZIE nr. 185 din 2 martie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 19 mai 2010 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Antonia Constantin - procuror Fabian Niculae - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Oana-Georgiana Bidiuţă în Dosarul nr. 2.709/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 27 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.709/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Excepţia a fost ridicată de Oana-Georgiana Bidiuţă într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că textul de lege este neconstituţional, deoarece prin acesta se instituie o procedură specială în considerarea calităţii de debitor a instituţiilor publice, procedură ce înlătură dreptul creditorului de a urmării silit, în intervalul de 6 luni menţionat, bunurile aparţinând domeniului privat al statului, supuse în mod normal regimului de drept comun. Se conferă, astfel, statului privilegiul de a amâna aprobarea sumelor din bugetele instituţiilor publice necesare executării obligaţiilor de plată faţă de creditori, deoarece din economia dispoziţiilor ordonanţei criticate rezultă că executarea silită a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice se poate face numai asupra resurselor băneşti ale instituţiei, nu şi asupra bunurilor mobile sau imobile, chiar dacă acestea se află în proprietatea privată a debitorului. Mai mult, includerea acestor sume în bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei publice rămâne la dispoziţia ordonatorului de credite bugetare, acesta fiind singurul abilitat să întreprindă măsurile la care se referă art. 2 din ordonanţă şi să dispună efectuarea plăţii fără ca ordonanţa să prevadă o sancţiune eficientă pentru nerespectarea acestor obligaţii. Textul criticat contravine în primul rând art. 16 din Constituţie, deoarece pune creditorii instituţiilor publice într-o poziţie de inegalitate în raport cu alţi creditori, primii neputând să uzeze de dreptul la executare silită decât după trecerea unui termen de 6 luni şi chiar şi atunci numai asupra resurselor alocate de la buget în acest scop. De asemenea, norma criticată contravine art. 44 alin. 1 teza întâi din Constituţie, potrivit căruia dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate, respectiv proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti consideră că excepţia ridicată este întemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 5 mai 2007, prevederi ce au următorul conţinut: "Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin.
(2)privind egalitatea în drepturi şi art. 44 alin.
(1)şi
(2)privind dreptul de proprietate privată şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, s-a mai pronunţat, prin raportare la prevederile art. 44 alin.
(2)din Constituţie, prin Decizia nr. 938 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 22 septembrie 2009, constatând că sunt constituţionale. Cu această ocazie, Curtea a reţinut că prin actul normativ criticat este protejat atât dreptul de proprietate al instituţiilor publice, cât şi cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 16 alin.
(2)din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Oana-Georgiana Bidiuţă în Dosarul nr. 2.709/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Fabian Niculae ------