← România

DECIZIE nr. 338 din 23 decembrie 2010

DECIZIE nr. 338 din 23 decembrie 2010 privind desemnarea organismului de gestiune colectivă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) drept colector al remuneraţiilor cuvenite producătorilor de fonograme pentru retransmiterea prin cablu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 3 ianuarie 2011 Având în vedere dispoziţiile art. 138 alin.

(1)lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Referatul nr. RG II/17.590 din 22 decembrie 2010 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice, ţinând cont de prevederile pct. 4 din Metodologia privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, cuprinsă în Decizia civilă nr. 263 A din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, publicată în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 327/2010, în baza prevederilor art. 6 alin.
(1)şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie: Articolul UNIC Se desemnează organismul de gestiune colectivă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Nicolae Titulescu nr. 88 B, sectorul 1, drept colector al remuneraţiilor cuvenite producătorilor de fonograme pentru retransmiterea prin cablu, stabilite prin Metodologia privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, publicată în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 327/2010. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Robert Bucur Bucureşti, 23 decembrie 2010. Nr. 338. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.