CIRCULARA nr. 5 din 12 martie 2001 pentru modificarea Normelor Băncii Naţionale a României nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 15 martie 2001 În temeiul prevederilor art. 26 alin.
(2)lit. a) şi ale art. 50 alin.
(1)din Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României nr. 101/1998, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 38 alin.
(1)din Legea bancară nr. 58/1998, cu modificările ulterioare, Banca Naţionala a României emite prezenta circulara. Articolul 1 Normele Băncii Naţionale a României nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 iunie 1999, se modifica după cum urmează: 1. Articolul 5 va avea următorul cuprins: "Art. 5. - Băncile vor raporta Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere nivelul indicatorilor de solvabilitate prin intermediul formularului <<Solvabilitatea băncilor>>, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme. Formularele <<Structura activelor din bilanţ>> şi <<Structura elementelor în afară bilanţului>> se vor completa avându-se în vedere următoarele:
- a)vor cuprinde ansamblul teritoriului naţional şi toate subunitatile din străinătate ale băncii - la nivelul global al băncii <<G>>; ...
- b)vor cuprinde toate operaţiunile, în toate monedele, evaluate în contravaloarea în lei; ...
- c)codurile poziţiilor vor fi cele prevăzute în modelele situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi în normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, fiind utilizate pentru a evidenţia corelatiile existente între sumele înregistrate în soldurile conturilor corespunzătoare şi: ... - totalul sumelor nete rezultate în urma încadrării pe grade de risc de credit a activelor aferente poziţiei respective (tabelul <<Structura activelor>>); - totalul sumelor detaliate pe grade de risc de credit corespunzătoare rubricilor de echivalent credit, aferente poziţiei respective (tabelul <<Structura elementelor în afară bilanţului>>). Formularul va fi transmis lunar, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii pentru care se face raportarea." 2. Articolul 7 va avea următorul cuprins: "Art. 7. - Băncile vor raporta Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere nivelul expunerilor mari prin intermediul formularului <<Situaţia privind expunerile mari>>, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3a) la prezentele norme şi al formularului <<Structura grupurilor care reprezintă un singur debitor, faţă de care banca înregistrează expuneri mari>>, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3b) la prezentele norme. Formularele vor fi transmise lunar, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii pentru care se face raportarea." 3. Articolul 12 va avea următorul cuprins: "Art. 12. - Băncile vor raporta Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere nivelul împrumuturilor nete acordate persoanelor cu care se afla în relaţii speciale şi, respectiv, cel al împrumuturilor nete acordate personalului propriu, precum şi familiilor acestuia, prin intermediul formularului <<Situaţia privind împrumuturile nete acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca, personalului propriu, precum şi familiilor acestuia>>, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme. Formularul va fi transmis lunar, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii pentru care se face raportarea." Articolul 2 Prezenta circulara va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI, MUGUR ISARESCU -------------