ORDIN nr. 196 din 23 aprilie 2007 pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.512/2006 privind stabilirea tarifelor de participare la Programul de formare specializată destinat înalţilor funcţionari publici Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 5 mai 2007 Având în vedere prevederile art. 5 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional de Administraţie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.083/2004 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Administraţie şi a centrelor regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.554/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de admitere la programele de formare specializată în administraţia publică - anul de studii 2006-2007 şi ale Hotărârii Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional de Administraţie nr. 159/2007 privind aprobarea rectificării bugetului programului de formare specializată destinat înalţilor funcţionari publici, în temeiul art. 9 alin.
(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul internelor şi reformei administrative emite următorul ordin: Articolul I Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.512/2006 privind stabilirea tarifelor de participare la Programul de formare specializată destinat înalţilor funcţionari publici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 noiembrie 2006, se modifică după cum urmează: - Alineatul
(1)al articolului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 3. -
(1)Tariful de şcolarizare pentru Programul de formare specializată destinat înalţilor funcţionari publici este de 1.230 lei/participant şi va fi plătit de candidaţii admişi la programul menţionat." Articolul II Participanţii admişi la programul prevăzut la art. I, care au achitat tariful de şcolarizare în baza Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.512/2006, precum şi în baza contractului de şcolarizare încheiat cu Institutul Naţional de Administraţie, vor beneficia de recalcularea şi returnarea diferenţei de tarif." Articolul III Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Bucureşti, 23 aprilie 2007. Nr. 196. -----