ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 13 din 5 martie 2019 pentru completarea Legii nr. 176/2018 privind internshipul Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 186 din 8 martie 2019 Având în vedere faptul că Programul de guvernare 2017-2020, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, la secțiunea „Șanse reale pentru tineri“, face referire la „Promovarea transformării internshipurilor în contracte de muncă permanente“, iar printre măsurile propuse se regăsesc și programele de tip „Internship“ prin care participanților le este oferită oportunitatea de a dobândi experiență, prin desfășurarea unei activități într-un mediu organizat și de a se familiariza cu metodele de lucru ale unei organizații-gazdă, ținând cont de faptul că începând cu anul 2013, Secretariatul General al Guvernului a finanțat Programul oficial de internship al Guvernului României, care a debutat cu 25 de tineri care au parcurs acest program la nivelul structurilor din aparatul de lucru al Guvernului, fiind extins în următorii ani și la nivelul ministerelor și instituțiilor publice din cadrul administrației publice centrale, în calitate de organizații-gazdă, ajungându-se astfel, după șase ediții ale programului, la un total de 975 de tineri care fac parte din rețeaua de alumni a Programului oficial de internship al Guvernului României, având în vedere faptul că, pentru anul 2019, Programul oficial de internship al Guvernului României urmează a fi demarat în luna martie, iar textul actual al Legii nr. 176/2018 privind internshipul nu reglementează Programul oficial de internship al Guvernului României, se impune adoptarea unor măsuri, în regim de urgență, pentru reglementarea modalității de continuare a organizării acestui program de către Secretariatul General al Guvernului, atât la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, cât și la nivelul ministerelor și instituțiilor publice ale administrației publice centrale, ținând cont de faptul că în bugetul de venituri și cheltuieli al Secretariatului General al Guvernului pentru anul 2019 este necesar a fi prevăzute fonduri pentru organizarea Programului oficial de internship al Guvernului României, având în vedere faptul că integrarea pe piața muncii depinde atât de pregătirea adecvată a celor interesați, cât și de existența unor locuri de muncă corespunzătoare, în considerarea faptului că neadoptarea prezentei reglementări ar conduce la imposibilitatea pregătirii tinerilor pentru integrarea pe piața muncii în domeniile de activitate ale ministerelor și instituțiilor publice din cadrul administrației publice centrale și, implicit, la nerealizarea Programului de guvernare 2017-2020, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.