DECIZIE nr. 209*) din 5 iunie 1997 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 4 decembrie 1997 -------------- Notă ... *) Definitivă prin nerecurare. Lucian Stangu - preşedinte Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Florentina Geangu - magistrat-asistent Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 4 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 1.753/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, invocată de intimata-reclamanta Nicolescu Anca Lucilia. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 15, art. 16 alin.
(1), art. 21 şi 128 din Constituţie, precum şi principiului separaţiei puterilor în stat, principiului autorităţii de lucru judecat şi principiului autonomiei sistemului jurisdicţional. Exprimandu-şi opinia, instanţa suprema apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, textul fiind constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit.
- c)din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia invocată, fiind legal sesizată. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă sub aspectele criticate, constatând ca prevederile acestui text sunt constituţionale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea practicii Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă este vadit nefondata. Dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, al autorităţii de lucru judecat şi al autonomiei sistemului jurisdicţional, întrucât recursul în anulare ca şi alte cai extraordinare de atac este înscris în lege şi se exercită în condiţiile legii. În conformitate cu dispoziţiile art. 128 din Constituţie, căile de atac se pot exercita în condiţiile legii, încât folosirea recursului în anulare de către procurorul general este conformă cu prevederile textului constituţional menţionat. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
- c)şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 24 alin.
(2)şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, invocată de Nicolescu Anca Lucilia în Dosarul nr. 1.753/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 5 iunie 1997. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Lucian Stangu Magistrat-asistent, Florentina Geangu -------------