DECIZIE nr. 868 din 30 noiembrie 2006

(1)lit. b) şi alin.

(3)din Legea locuinţei nr. 114/1996 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 17 ianuarie 2007 Ion Predescu - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 lit. k) şi ale art. 27 alin.

(1)lit. b) şi alin.

(3)din Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Ion Gavrilă în Dosarul nr. 25.049/3/2005 (nr. 3.701/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 24 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 25.049/3/2005 (nr. 3.701/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 lit. k) şi ale art. 27 alin.

(1)lit. b) şi alin.

(3)din Legea locuinţei nr. 114/1996. Excepţia a fost ridicată de Ion Gavrilă. În motivarea excepţiei se susţine, în esenţă, că aplicarea textelor de lege criticate conduce la crearea unor situaţii de inechitate socială, rezultate din dispoziţia legală potrivit căreia doar titularul unui contract de închiriere poate dispune asupra locaţiunii, în dauna persoanelor care locuiesc împreună cu acesta, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi la nivelul de trai, precum şi celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(2)şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 21 lit. k) şi ale art. 27 alin.

(1)lit. b) şi alin.

(3)din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, potrivit cărora: Art. 21 lit. k): "- Închirierea locuinţelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş, consemnat prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale şi va cuprinde: (...) k) persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului;". Prevederile art. 27 alin.

(1)lit. b) şi alin.

(3)au fost modificate prin art. I pct. 7 din Legea nr. 145/1999 pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 9 septembrie 1999, şi au în prezent următorul cuprins: "În cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, precum şi în cazul titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detaşat, nu a mai folosit locuinţa mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continuă, după caz: (...)

1. b)în beneficiul descendenţilor sau al ascendenţilor, dacă au locuit împreună cu acesta; (...) În lipsa persoanelor care pot solicita locuinţa, potrivit alin. 1, contractul de închiriere încetează în termen de 30 de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a locuinţei." Aceste texte de lege sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 47 - Nivelul de trai, precum şi celor ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 21 lit.
2. k)din Legea locuinţei nr. 114/1996, părţi ale contractului de închiriere sunt proprietarul şi chiriaşul, iar persoanele care locuiesc împreună cu titularul contractului de închiriere dobândesc drepturi locative proprii, cu condiţia să locuiască efectiv cu acesta şi să fie menţionate în contract. Prin urmare, Curtea constată că drepturile locative ale persoanelor care sunt înscrise în contract, deşi sunt drepturi proprii, nu izvorăsc din contractul de închiriere, ci din drepturile locative ale titularului contractului de închiriere. Este motivul pentru care aceste persoane nu pot dispune ele însele de contract, legea recunoscându-le dreptul de a continua locaţiunea numai în anumite condiţii restrictive, şi anume în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere, al decesului acestuia sau al nefolosirii locuinţei de către titularul de contract, nerezident, timp de 2 ani, fără întrerupere. Din această cauză, nu se poate reţine nicio încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că titularul contractului de închiriere şi persoanele care locuiesc împreună cu acesta se află în situaţii juridice diferite, iar drepturile lor locative au naturi juridice diferite. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 62 din 6 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 iunie 2000, s-a statuat că înţelesul art. 16 alin.

(1)şi

(2)din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine nicio contradicţie între textele de lege criticate şi dispoziţiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 47 referitoare la nivelul de trai, Curtea constată că acestea nu au relevanţă în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.

1. d)şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 lit.
2. k)şi art. 27 alin.

(1)lit. b) şi alin.

(3)din Legea locuinţei nr. 114/1996, excepţie ridicată de Ion Gavrilă în Dosarul nr. 25.049/3/2005 (nr. 3.701/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie 2006. PREŞEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie _______