HOTĂRÂRE nr. 39 din 26 octombrie 2006 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 30 octombrie 2006 În temeiul prevederilor art. 64 alin.
(4)din Constituţia României, republicată, şi ale art. 86 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se constituie Comisia parlamentară de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu, având ca obiectiv investigarea şi clarificarea referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu. Articolul 2
(1)Comisia parlamentară de anchetă va fi formată din reprezentanţi ai grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat. ...
(2)Membrii Comisiei parlamentare de anchetă trebuie să deţină certificate ORNISS. ... Articolul 3
(1)Componenţa Comisiei parlamentare de anchetă este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Biroul Comisiei parlamentare de anchetă este alcătuit dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar şi se alege în prima şedinţă a acesteia. ... Articolul 4 Camera Deputaţilor şi Senatul solicită organelor de stat, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor să pună la dispoziţie Comisiei parlamentare de anchetă, în timp util, orice informaţii, date sau materiale necesare acestora, care sunt de natură să servească la aflarea adevărului în cauză. Articolul 5 Comisia parlamentară de anchetă va prezenta rapoarte preliminare şi raportul final, în termen de cel mult 6 luni de la data constituirii acesteia. Articolul 6 În scopul realizării obiectivelor pentru care a fost constituită Comisia parlamentară de anchetă, Camera Deputaţilor şi Senatul vor asigura personalul de specialitate şi logistica necesare, aprobate de birourile permanente. Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 26 octombrie 2006, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 26 octombrie
- Nr.
- Anexa COMPONENŢA Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu
- Chelaru Ion - senator P.S.D.
- Gheorghiof Titu-Nicolae - deputat P.N.L.
- Eserghep Gelil - deputat P.R.M.
- Verestoy Attila - senator U.D.M.R.
- Cutaş George Sabin - senator P.C. ---------