DECIZIA nr. 238 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 150 alin.
(3)din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 29 iulie 2019 Valer Dorneanu- președinteMarian Enache- judecătorPetre Lăzăroiu- judecătorMircea Ștefan Minea- judecătorDaniel Marius Morar- judecătorMona-Maria Pivniceru- judecătorLivia Doina Stanciu- judecătorSimona-Maya Teodoroiu- judecătorVarga Attila- judecătorPatricia Marilena Ionea- magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 150 alin.
(3)din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Ștefan Angelescu în Dosarul nr. 8.540/3/2017 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.179D/
- ...
- La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. ...
- Magistratul-asistent referă asupra înscrisului depus la dosar de către Ștefan Angelescu, prin care acesta solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și judecarea în lipsă. ...
- Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 434 din 3 mai
- ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
- Prin Sentința civilă nr. 3.832 din 26 mai 2017, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 150 alin.
(3)din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Ștefan Angelescu cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de pensionare. ...
- În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât prevăd competența Comisiei Centrale de Contestații și a comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații de a adopta hotărâri, deși aceste entități nu au personalitate juridică, iar activitatea lor nu poate fi verificată de Casa Națională de Pensii Publice. Astfel, în cazul său, Comisia Centrală de Contestații a calificat o hotărâre judecătorească, pe care autorul excepției a invocat-o în susținerea drepturilor sale ca fiind o simplă contestație, respingând-o în mod nelegal, și a refuzat aplicarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului. ...
- Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că dispozițiile de lege criticate sunt elaborate cu respectarea prevederilor Constituției. ...
- În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. ... 9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens arată că soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor de pensie reprezintă o procedură administrativă prealabilă obligatorie, iar hotărârile adoptate de comisiile competente să soluționeze aceste contestații sunt supuse controlului instanțelor de judecată, conform art. 151 alin.
(2)din Legea nr. 263/
- Prin urmare, sunt respectate exigențele constituționale care garantează dreptul la un proces echitabil ...
- Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate. ... CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
- Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. ... 12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 150 alin.
(3)din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, anterior modificărilor aduse acestui text de lege prin art. I pct. 137 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.010 din 20 decembrie 2017. Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea urmează să analizeze dispozițiile art. 150 alin.
(3)din Legea nr. 263/2010 în forma aplicabilă în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Aceste dispoziții de lege au următoarea redactare: „În soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri.“ ...
- Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind procesul echitabil. ...
- Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 150 alin.
(3)din Legea nr. 263/2010. Astfel, prin Decizia nr. 434 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012, analizând dispozițiile art. 149-156 din Legea nr. 263/2010, care se referă la căile de atac împotriva deciziilor emise de casele de pensii, Curtea a reținut că este prevăzută o procedură administrativă prealabilă obligatorie prin care Comisia Centrală de Contestații, respectiv comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații analizează contestațiile formulate împotriva deciziilor de pensie. Hotărârile acestor comisii sunt supuse controlului instanțelor de judecată, așa cum dispune art. 151 alin.
(2)din Legea nr. 263/
- Prin urmare, dispozițiile de lege criticate consacră în mod expres posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa instanțelor de judecată în vederea contestării actelor administrative privind stabilirea pensiei. ...
- Curtea apreciază că cele reținute prin decizia mai sus amintită răspund criticilor formulate în prezenta cauză referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil. ...
- Cât privește aspectele învederate de autorul excepției referitoare la nerespectarea forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, Curtea observă că acestea reprezintă aspecte de fapt, care pot fi supuse analizei exercitate de instanțele judecătorești și care nu revin competenței instanței de contencios constituțional. ...
- Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4)din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, ... CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefan Angelescu în Dosarul nr. 8.540/3/2017 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 150 alin.
(3)din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2019. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----