HOTĂRÂRE nr. 1.434 din 28 noiembrie 2007 privind aprobarea stemei oraşului Iernut, judeţul Mureş Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 11 decembrie 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC
(1)Se aprobă stema oraşului Iernut, judeţul Mureş, prevăzută în anexa nr. 1. ...
(2)Descrierea elementelor însumate ale stemei şi semnificaţiile acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2. ...
(3)Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Bucureşti, 28 noiembrie
- Nr. 1.
- Anexa 1 Anexa 2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei oraşului Iernut, judeţul Mureş Descrierea stemei: Stema oraşului Iernut, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în două câmpuri. În partea superioară, în câmp roşu, se află un obelisc, de argint, flancat stânga-dreapta de câte o stea de argint, fiecare cu câte cinci colţuri. În vârful scutului, în câmp albastru, se află un fulger de aur. Între cele două câmpuri există o bandă undată de argint, care reprezintă râul Mureş. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate. Semnificaţiile elementelor însumate: Elementele stemei evocă sacrificiul ostaşilor căzuţi la Oarba de Mureş, iar obeliscul reprezintă eternitatea acestora, marcată prin cele două stele de argint situate de o parte şi de cealaltă a obeliscului. Fulgerul sugerează lumina veşnică pe care Divinitatea o revarsă asupra locului şi asupra celor care s-au jertfit cu credinţă. Banca undată reprezintă râul Mureş care traversează oraşul Iernut şi fertilizează acest pământ. Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş. _________