HOTĂRÂRE nr. 611 din 30 iunie 2010 pentru aprobarea amendamentului nr. 2 convenit între Guvernul României, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A., prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 8 decembrie 2009 şi la Bucureşti la 16 decembrie 2009, la Contractul de finanţare dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A. referitor la finanţarea proiectului privind modernizarea metroului din Bucureşti - etapa a III-a, semnat la Atena la 20 octombrie 2006 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 29 iulie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin.
(2)din Hotărârea Guvernului nr. 2/2007 pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A. referitor la finanţarea proiectului privind modernizarea metroului din Bucureşti - etapa a III-a, semnat la Atena la 20 octombrie 2006, cu completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă amendamentul nr. 2 convenit între Guvernul României, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A., prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 8 decembrie 2009 şi la Bucureşti la 16 decembrie 2009, la Contractul de finanţare dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A. referitor la finanţarea proiectului privind modernizarea metroului din Bucureşti - etapa a III-a, semnat la Atena la 20 octombrie 2006, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2/2007, cu completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Mircea Berceanu Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi Bucureşti, 30 iunie
- Nr.
- DHL Ministerul Finanţelor Publice Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5 070741 Bucureşti România În atenţia domnului Bogdan Drăgoi, secretar de stat Luxemburg, 8 decembrie 2009 JU/Ops/SEE/AIA n. Subiect: România - Proiectul privind modernizarea metroului Bucureşti - etapa a III-a (FI 23.639) Contractul de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A. din data de 20 octombrie 2006, cu amendamentele ulterioare (contractul de finanţare) Amendamentul nr. 2 Stimate domnule Drăgoi, Ca urmare a solicitării dumneavoastră, Banca acceptă modificarea următoarelor prevederi din contractul de finanţare: Contractul de finanţare va fi amendat după cum urmează:
- în articolul 1.02A data "31 octombrie 2009" devine "31 octombrie 2010";
- în primul alineat al articolului 1.02B data "30 iunie 2009" devine "30 iunie 2010";
- ultimul alineat din anexa A.1 va avea următorul conţinut: "Calendar Toate componentele proiectului vor fi finalizate şi integral operaţionale până la sfârşitul anului 2010."
- la punctul 4 din anexa A.2, data "31.12.2009" devine "31 decembrie 2010";
- în anexa C, termenul-limită de tragere "31 octombrie 2009" devine "31 octombrie 2010". Toţi ceilalţi termeni şi celelalte condiţii din contractul de finanţare rămân nemodificate. Termenii definiţi în contractul de finanţare vor avea aceeaşi semnificaţie atunci când sunt utilizaţi în prezenta, dacă nu se menţionează altfel în mod expres. În vederea confirmării acceptului dumneavoastră asupra celor de mai sus, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a iniţializa şi semna, indicând şi data semnării, toate cele trei
(3)exemplare originale ale acestei scrisori de amendament. Vă rugăm ca apoi să transmiteţi toate cele trei
(3)exemplare originale Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A., în vederea semnării acestora de către această societate. Acest amendament contractual va intra în vigoare la data primirii de către Bancă a unui
(1)exemplar original semnat oficial. Cu stimă, Banca Europeană de Investiţii C. Murphy A. Izzo De acord şi acceptat pentru şi în numele Ministerului Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi, Data: 14 decembrie 2009 secretar de stat Confirmat pentru şi în numele Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A. Gheorghe Udrişte, Data: 16 decembrie 2009 director general --------