HOTĂRÂRE nr. 727 din 16 octombrie 1998 privind garantarea unui credit extern în favoarea Ministerului Apărării Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 405 din 23 octombrie 1998 În temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 91/1993 privind datoria publică, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se autorizeaza Ministerul Finanţelor sa garanteze, în numele şi contul statului, un credit extern în limita sumei de 72 milioane dolari S.U.A., precum şi dobânzile, comisioanele şi costurile aferente, în favoarea Ministerului Apărării Naţionale, în scopul asigurării resurselor financiare necesare dotării cu echipament medical de înaltă performanta a unităţilor sanitare care îi sunt subordonate. Articolul 2 Dotările prevăzute la art. 1 se vor efectua în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice. Articolul 3 Rambursarea creditului extern, plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente se vor asigura anual, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, din sumele alocate cu aceasta destinaţie de la bugetul de stat. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, ministrul apărării naţionale, Victor Babiuc Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes -------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.