LEGE nr. 262 din 27 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2006 privind accelerarea procedurilor de utilizare a creditelor externe de stat şi garantate de stat, precum ş
i a fondurilor structurale şi a finanţării naţionale aferente, pentru lucrările de infrastructură Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 30 iunie 2006 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28 din 29 martie 2006 privind accelerarea procedurilor de utilizare a creditelor externe de stat şi garantate de stat, precum şi a fondurilor structurale şi a finanţării naţionale aferente, pentru lucrările de infrastructură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, cu următoarele modificări şi completări: 1. Titlul ordonanţei de urgenţă va avea următorul cuprins: "ORDONANŢA DE URGENŢA privind accelerarea procedurilor de utilizare a creditelor externe de stat şi garantate de stat, precum şi a fondurilor structurale, a fondurilor de coeziune şi a finanţării naţionale aferente, pentru lucrările de infrastructură" 2. La articolul 1, partea introductivă şi litera
- b)vor avea următorul cuprins: "Art. 1. - Se aprobă mecanismul de accelerare a procedurilor de utilizare a creditelor externe de stat şi garantate de stat, a fondurilor structurale, a fondurilor de coeziune şi a finanţării naţionale necesare pentru urgentarea realizării proiectelor pentru infrastructură, în sensul declanşării de către beneficiarii acestora a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică necesare realizării investiţiilor şi pentru mentenanţă, considerându-se că fondurile sunt disponibile după cum urmează: ...........................................................................
- b)în cazul fondurilor structurale, al fondurilor de coeziune şi al finanţării naţionale aferente, imediat după primirea deciziei de finanţare emise de autoritatea de management a programului operaţional corespunzător." ... 3. Articolul 2 va avea următorul cuprins: "Art. 2. - Prin derogare de la prevederile art. 98 lit.
- b)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002, cu modificările şi completările ulterioare, declanşarea mecanismului de accelerare a procedurilor de utilizare a creditelor externe de stat şi garantate de stat, a fondurilor structurale, a fondurilor de coeziune şi a finanţării naţionale necesare pentru urgentarea realizării proiectelor pentru infrastructură, potrivit prevederilor art. 1, nu constituie contravenţie." 4. La articolul 4, litera
- b)va avea următorul cuprins: "
- b)în cazul fondurilor structurale, al fondurilor de coeziune şi al finanţării naţionale aferente, numai în baza acordului autorităţii de management, iar semnarea contractelor se poate face numai după intrarea în vigoare a contractului de finanţare dintre autoritatea de management şi beneficiarii acestor finanţări nerambursabile." 5. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 6, cu următorul cuprins: "Art. 6. - Prezenta ordonanţă de urgenţă îşi încetează aplicabilitatea la data de 1 ianuarie 2009." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 27 iunie 2006. Nr. 262. __________