HOTĂRÂRE nr. 476 din 26 mai 2005 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 6 iunie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi a demolării acestora. Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 26 mai 2005. Nr. 476. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a construcţiilor care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor ______________