HOTĂRÂRE nr. 39 din 17 ianuarie 2002 privind strategia de privatizare a Societăţii Comerciale "Alprom" - S.A. Slatina, inclusă în proiectul componenta de "Privatizarea caz cu caz a 4 mari societăţi comerciale prin intermediul băncilor de investiţii", din cadrul PSAL (Programul pentru ajustarea sectorului privat) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 60 din 28 ianuarie 2002 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 4^1 alin.
(2)lit. b) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se mandatează Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului sa implementeze strategia de privatizare a Societăţii Comerciale "Alprom" - S.A. Slatina, prezentată în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv vânzarea pachetului deţinut, către un investitor strategic/consortiu de investitori, prin metoda negociere cu selecţie pe bază de oferte tehnice. Articolul 2 Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului va lua toate măsurile pentru urgentarea emiterii de către Inspectoratul de Protecţie a Mediului Slatina a autorizaţiei de mediu pentru privatizarea Societăţii Comerciale "Alprom" - S.A. Slatina. ----------- Notă ... *) Anexa se va comunică părţilor relevante implicate în acest proces. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, Ovidiu Tiberiu Musetescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu ---------