← România

ORDONANTA nr. 119 din 31 august 2000

ORDONANTA nr. 119 din 31 august 2000 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 1 septembrie 2000 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 lit. J pct. 4 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adopta prezenta ordonanţă. Articolul UNIC Alineatul

(3)al articolului 8 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, se modifica şi va avea următorul cuprins: "
(3)Cererile pentru stabilirea drepturilor titularilor, prevăzute de prezentul decret-lege, se pot depune la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până cel mai târziu la data de 15 martie 2000, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 1 alin.
(2)lit. a)^1, care pot depune cereri până la data de 31 decembrie 2000. După data de 15 martie 2000 şi, respectiv, 31 decembrie 2000 direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor primi spre rezolvare numai cererile depuse de sotii (sotiile) celor decedati, prevăzuţi la art. 4, şi de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, prevăzuţi la art. 11." PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: ────────────── Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru minorităţi naţionale, Peter Eckstein Kovacs Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Smaranda Dobrescu Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes ──────────

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.