LEGE nr. 248 din 23 decembrie 2019 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere d
e la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1033 din 23 decembrie 2019 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul I Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 2, alineatul
(2)se modifică și va avea următorul cuprins:
(2)Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin.
(1)lit. c),
- d)și
- g)au dreptul la o indemnizație lunară de 350 lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forțată sau de evacuare din propria locuință. ... 2. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 3Soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 alin.
(1)lit. a)-e) și g), precum și persoana care s-a aflat în situația prevăzută la art. 1 alin.
(1)lit. f) beneficiază începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condițiile prezentei ordonanțe, de o indemnizație lunară de 350 lei, dacă ulterior nu s-au recăsătorit. ... Articolul II Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul III Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin.
(2)din Constituția României, republicată. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ION-MARCEL CIOLACU PREȘEDINTELE SENATULUI TEODOR-VIOREL MELEȘCANU București, 23 decembrie 2019. Nr. 248. ----