DECIZIE nr. 402 din 28 octombrie 2003

(1)din Constituţie, întrucât persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii sale împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror nu are dreptul să se adreseze instanţelor judecătoreşti pentru verificarea temeiniciei şi legalităţii acestora. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra acestor dispoziţii şi a stabilit, prin Decizia nr. 486/1997, că art. 278 din Codul de procedură penală este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii sale să se adreseze justiţiei în mod direct, în baza art. 21 din Constituţie. Ulterior, dispoziţiile Codului de procedură penală au fost modificate şi completate prin Legea nr. 281/2003, în sensul introducerii art. 278^1 prin care s-a reglementat accesul liber la justiţie în cazul plângerilor împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, dispoziţie ce se va aplica începând cu 1 ianuarie

1. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 2 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.310/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurelia Creţu, intimată inculpată în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 1.580 din 11 decembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 10.487/
2. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21, referitoare la dreptul de acces liber la justiţie, şi ale art. 125 alin.

(1), privind realizarea justiţiei de către instanţele judecătoreşti. Se motivează această excepţie prin observaţia că, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală, controlul actelor efectuate de procuror, pe cale ierarhică, se efectuează tot de procurori, cu încălcarea principiilor publicităţii şi contradictorialităţii, fără să se prevadă dreptul persoanei nemulţumite de soluţia dată plângerii sale de către procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul de a se adresa instanţei judecătoreşti. Autoarea excepţiei consideră Decizia Curţii Constituţionale nr. 486/1997, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii, ca insuficientă, deoarece se referă la dreptul persoanei de a se plânge numai în cazul soluţiilor de scoatere de sub urmărire penală, de clasare sau de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că în aceste cazuri cauza nu mai ajunge în faţa instanţei de judecată, nu şi cu privire la soluţia de începere a urmăririi penale, aşa cum era cazul în speţă. De aceea solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe şi sub acest aspect, al unei presupuse neconstituţionalităţi a dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedură penală. În fapt, astfel cum rezultă din dosarul cauzei, autoarea excepţiei s-a adresat, în temeiul art. 278 din Codul de procedură penală, cu o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti împotriva măsurii de începere a urmăririi penale împotriva sa, dispusă în baza procesului-verbal din 20 mai 2002, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzute în art. 291 din Codul penal. Plângerea a fost soluţionată prin Rezoluţia nr. 10.210/P/2000 din 11 iulie 2002, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată. Urmare a acestei soluţii, autoarea excepţiei s-a adresat Judecătoriei Sectorului 3, invocând ca temei Decizia Curţii Constituţionale nr. 486/1997, pentru a cenzura măsura dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Instanţa de judecată, prin Sentinţa penală nr. 1.580 din 11 decembrie 2002, a admis plângerea formulată de autoarea excepţiei şi a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pentru se proceda conform art. 220 din Codul de procedură penală, în sensul infirmării măsurii începerii urmăririi penale faţă de autoarea excepţiei, pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 din Codul penal. Împotriva sentinţei judecătoreşti a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pe care o consideră nelegală sub aspectul greşitei soluţionări a plângerii formulate de autoarea excepţiei. În acest sens, s-a arătat că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 486/1997, dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu opresc persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau pe baza dispoziţiilor date de acesta, şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti, să se adreseze justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct. Or, în speţă este vorba de un act al procurorului, care nu soluţiona cauza, fără ca aceasta să ajungă în faţa instanţei. De aceea, se arată în recursul Ministerului Public, plângerea trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât instanţa nu se poate pronunţa asupra legalităţii procesuluiverbal de începere a urmăririi penale, câtă vreme dosarul se află în stadiul cercetărilor la organele de urmărire penală şi nu se pronunţase o soluţie de finalizare a cercetărilor. Aceasta ar însemna o extindere a competenţei instanţei şi cu privire la faza de urmărire penală, contrar dispoziţiilor Codului de procedură penală. În concluzie, se solicită admiterea apelului, desfiinţarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată şi, pe fond, respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de autoarea excepţiei. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală, într-o exprimare confuză, pare a considera totuşi că excepţia este întemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, având în vedere că, prin Decizia nr. 486/1997, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că excepţia este inadmisibilă, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care dispoziţiile legale criticate au fost constatate ca fiind neconstituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului. În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către acesta, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior. Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător". Autoarea excepţiei critică acest text prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 21, referitoare la accesul la justiţie, şi ale art. 125 alin.

(1), privind realizarea justiţiei de către instanţele judecătoreşti, deoarece "închide calea persoanei nemulţumite de rezoluţia dată de parchet de a se adresa justiţiei". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală sunt constituţionale numai în măsura în care nu opresc persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti să se adreseze justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct. Este vorba, aşadar, de măsuri sau acte ale procurorului, prin care se soluţionează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, iar nu de măsuri procesuale care dinamizează procesul penal cum este şi pornirea procesului penal, ca în speţă, şi care au ca finalitate, dacă există temeiuri, tocmai trimiterea cauzei în instanţă. În speţă, fiind vorba de măsura pornirii procesului penal împotriva persoanei învinuite, aceasta nu avea dreptul să se adreseze instanţei. Cu toate acestea, printr-o interpretare vădit subiectivă, autoarea excepţiei s-a adresat cu plângere instanţei de judecată, împotriva respectivului act de urmărire penală, iar instanţa, pe baza unei greşite interpretări, i-a admis cererea. De altfel, în speţă, prima instanţă ar fi trebuit să respingă plângerea ca inadmisibilă, deoarece nu este prevăzută de lege, ea neputându-se pronunţa asupra unui act procesual efectuat, potrivit legii, în cursul urmăririi penale şi prin care nu numai că nu se pune capăt procesului penal, ci dimpotrivă, se dinamizează acest proces în vederea realizării scopului său. Sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 486/1997 a fost exprimat prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, introduse prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Textul, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2004, prevede că numai după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 din Codul de procedură penală împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror se poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 alin.

(3)şi

(6)şi al art. 25 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurelia Creţu în Dosarul nr. 1.310/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2003. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof.univ.dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ----------