HOTĂRÂRE nr. 501 din 26 mai 2010 privind încetarea dreptului de folosinţă gratuită asupra unor terenuri proprietate privată a statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 3 iunie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează dreptul de folosinţă gratuită al Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti asupra imobilelor terenuri, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". Articolul 2 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 2.127/2004 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la dreptul de administrare şi folosinţă asupra unei suprafeţe de teren, proprietate privată a statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, şi art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.709/2004 privind unele măsuri referitoare la dreptul de administrare şi folosinţă asupra unei suprafeţe de teren, proprietate privată a statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 984 din 26 octombrie 2004. Articolul 3 Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti are obligaţia predării imobilelor terenuri prevăzute la art. 1 către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ─────────────── Secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu Bucureşti, 26 mai 2010. Nr. 501. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor terenuri, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru care încetează dreptul de folosinţă gratuită acordat Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti __________
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.