HOTĂRÂRE nr. 539 din 22 iunie 2000 privind actualizarea taxelor pentru autorizaţiile de transport ce se eliberează agenţilor economici cu sediul în România, care efectuează transporturi internaţionale de mărfuri cu autovehicule Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 20 iulie 2000 În temeiul art. 107 din Constituţia României şi al art. 2 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 48/1994 privind modificarea unor taxe pentru folosirea drumurilor publice şi pentru unele prestări de servicii în porturi şi aeroporturi, aprobată prin Legea nr. 123/1994, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul UNIC Începând cu data de 1 august 2000 taxele pentru autorizaţiile de transport ce se eliberează agenţilor economici cu sediul în România, care efectuează transporturi internaţionale de mărfuri cu autovehicule, sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor, Traian Basescu Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes Anexa 1 TAXELE pentru autorizaţiile de transport ce se eliberează agenţilor economici cu sediul în România, care efectuează transporturi internaţionale de mărfuri cu autovehicule --------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.