← România

ORDIN nr. 275 din 8 octombrie 1999

ORDIN nr. 275 din 8 octombrie 1999 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a permiselor de operare agenţilor economici producători de bunuri materiale destinate comercializării din domeniul industriei Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 1 noiembrie 1999 Ministrul industriei şi comerţului, având în vedere prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/1999 privind atestarea agenţilor economici producători de bunuri materiale destinate comercializării şi acordarea permisului de operare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 382/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei şi Comerţului, cu modificările ulterioare, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Regulamentul privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a permiselor de operare agenţilor economici producători de bunuri materiale destinate comercializării din domeniul industriei. Articolul 2 Ordinul intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul industriei şi comerţului, Nicolae Staiculescu, secretar de stat REGULAMENT privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a permiselor de operare agenţilor economici producători de bunuri materiale destinate comercializării din domeniul industriei Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1.1 Prezentul regulament se referă la procedura de acordare, prelungire, suspendare şi anulare a permiselor de operare şi se aplică agenţilor economici producători de bunuri materiale destinate comercializării, persoane juridice române, indiferent de modul de organizare şi de forma de proprietate, din sectoarele industriale prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul regulament. Articolul 1.2 Permisele de operare se acordă agenţilor economici definiţi la art. 1.1, pentru fiecare capacitate de producţie, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii:

  1. a)dispune de documentaţia tehnica necesară pentru executarea bunurilor materiale propuse; ...
  2. b)are dotarea tehnica necesară care îi permite prelucrarea în bune condiţii a resurselor materiale introduse în circuitul productiv; ...
  3. c)fluxul tehnologic este astfel organizat şi are un nivel tehnic suficient de ridicat încât asigură realizarea de bunuri materiale competitive; ...
  4. d)dispune de personal de specialitate calificat, capabil sa realizeze bunurile materiale propuse; ...
  5. e)dispune de aparatura de măsura şi control necesară pentru executarea controlului parametrilor tehnici şi tehnologici ai instalaţiilor, precum şi a controlului de calitate a produselor; ...
  6. f)funcţionează sau urmează să între în funcţiune. ... Articolul 1.3 Permisul de operare atesta ca agentul economic care îl deţine are capacitatea să efectueze activităţi de producţie fără riscul de a degrada materiile prime şi materialele introduse în circuitul productiv şi sa realizeze bunuri materiale care nu periclitează viaţa şi sănătatea oamenilor. Articolul 1.4 Pentru expertizarea capacităţilor de producţie şi evaluarea corecta a modului de îndeplinire de către acestea a criteriilor tehnice şi profesionale prevăzute la art. 1.2, Ministerul Industriei şi Comerţului împuterniceşte specialişti competenţi pentru fiecare domeniu industrial, denumiţi în continuare specialişti împuterniciţi. Articolul 1.5 Specialiştii împuterniciţi prevăzuţi la art. 1.4 sunt abilitaţi sa controleze toate unităţile de producţie de profil aparţinând agenţilor economici menţionaţi la art. 1.1, sa expertizeze capacitatea tehnica şi profesională a acestora, să constate modul de îndeplinire a criteriilor stipulate la art. 1.2 şi sa propună acordarea, prelungirea, suspendarea sau anularea permisului de operare. Articolul 1.6

(1)Listele cuprinzând specialiştii împuterniciţi se întocmesc de către direcţiile generale/direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului, denumite în continuare direcţii generale/direcţii de specialitate, conform modelului cuprins în anexa nr. 2, şi se aproba de conducerea Ministerului Industriei şi Comerţului. ...
(2)Specialiştii împuterniciţi vor fi desemnaţi din rândul salariaţilor Ministerului Industriei şi Comerţului, ai instituţiilor publice şi ai unităţilor economice de sub autoritatea Ministerului Industriei şi Comerţului, din rândul salariaţilor de la alte unităţi economice, cu aprobarea conducerilor acestora, precum şi din rândul pensionarilor, specialişti cu mare experienta în domeniu. ... Articolul 1.7
(1)Pentru controlul exercitat la faţa locului şi pentru expertizarea capacităţilor de producţie aparţinând agenţilor economici definiţi la art. 1.1, specialiştilor împuterniciţi li se va plati un onorariu şi li se vor deconta toate cheltuielile de deplasare. ...
(2)Onorariul specialiştilor împuterniciţi se stabileşte în funcţie de valoarea investiţiei, pentru capacitatea de producţie noua care urmează să între în funcţiune, şi de valoarea imobilizarilor corporale şi necorporale, aferentă capacităţii de producţie, înregistrată în bilanţul contabil din anul precedent, pentru capacitatea de producţie în funcţiune la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999. ...
(3)Nivelul onorariului nu poate depăşi un milion lei pentru expertizarea unei capacităţi de producţie a carei valoare definită la alin.
(2)este de până la 5 miliarde lei, 1,5 milioane lei pentru o valoare cuprinsă între 5 şi 15 miliarde lei şi 2 milioane lei pentru o valoare mai mare de 15 miliarde lei. ...
(4)Valorile onorariilor cuvenite specialiştilor împuterniciţi se ajusteaza anual cu indicele inflaţiei comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica. ... Articolul 1.8
(1)Cheltuielile ocazionate de acordarea, prelungirea, suspendarea sau anularea permisului de operare se suporta de către Agenţia Română de Dezvoltare, conform normelor de gestionare a Fondului pentru reforma economică, aprobate prin hotărâre a Guvernului. ...
(2)Plata sumelor definite la art. 1.7, cuvenite specialiştilor împuterniciţi, se va efectua de către Centrul de Pregătire a Personalului din Industrie Busteni, judeţul Prahova, de sub autoritatea Ministerului Industriei şi Comerţului, conform normelor metodologice de gestionare a Fondului pentru reforma economică, menţionate la art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/
  1. ... Articolul 1.9 Controalele şi expertizele la faţa locului se pot efectua în baza cererilor agenţilor economici de a li se acordă permisul de operare pentru anumite capacităţi de producţie sau din iniţiativa direcţiilor generale/direcţiilor de specialitate pentru verificarea modului de îndeplinire a criteriilor prevăzute la art. 1.
  2. Capitolul 2 Procedura de acordare a permisului de operare Articolul 2.1
(1)Pentru obţinerea permisului de operare, conform prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/1999, agentul economic solicitant este obligat sa plătească o taxa în valoare de 0,2% din valoarea investiţiei pentru capacitatea de producţie noua care urmează să se pună în funcţiune, respectiv din valoarea imobilizarilor corporale şi necorporale aferente capacităţii de producţie pentru care se cere permisul de operare, înregistrată în bilanţul contabil al anului financiar precedent, pentru capacitatea de producţie în funcţiune la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999. ...
(2)Permisul de operare se acordă de către Ministerul Industriei şi Comerţului în baza cererii scrise a agentului economic solicitant, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 3, însoţită de următoarele documente justificative: ...
  1. a)copie de pe certificatul de înmatriculare a agentului economic la oficiul registrului comerţului; ...
  2. b)copie de pe statutul agentului economic - capitolul în care este stipulat obiectul de activitate al agentului economic; ...
  3. c)copie de pe devizul general de realizare a investiţiei pentru capacitatile de producţie noi care urmează să între în funcţiune, respectiv o nota contabila cuprinzând valoarea imobilizarilor corporale şi necorporale aferente capacităţii de producţie pentru care se cere permisul de operare, înregistrată în bilanţul contabil al anului financiar precedent pentru capacitatile de producţie în funcţiune la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999; ...
  4. d)o fişa tehnica de prezentare a capacităţii/capacităţilor de producţie pentru care se solicita permisul de operare, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 4; ...
  5. e)situaţia privind pregătirea şi capacitatea profesională a personalului, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 5; ...
  6. f)copie de pe documentul prin care se dovedeşte plata a 35% din taxa aferentă acordării permisului de operare. Taxa se achită cu ordin de plată sau în numerar în contul pentru reforma economică "Taxa pentru acordarea permisului de operare", deschis la trezoreria statului pe seama Agenţiei Române de Dezvoltare. ... Articolul 2.2 Cererea pentru acordarea permisului de operare, însoţită de documentele justificative stipulate la art. 2.1 alin.
(2), se adresează Direcţiei generale studii, prognoza şi conjunctura din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului, denumita în continuare Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura, şi se depune la registratura acestuia; documentele pot fi transmise şi prin posta, cu confirmare de primire. Articolul 2.3 Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura va analiza, în termen de 4 zile, dacă documentaţia depusa corespunde prevederilor prezentului regulament. În cazul în care documentaţia corespunde prevederilor prezentului regulament, se va transmite în acelaşi termen spre rezolvare direcţiei generale/direcţiei de specialitate. În cazul în care documentaţia nu corespunde prevederilor prezentului regulament, Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura îi va comunică în termen de 5 zile agentului economic documentele care nu corespund. Documentaţia îmbunătăţită se va depune la registratura Ministerului Industriei şi Comerţului, pentru Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura, după care aceasta o transmite spre rezolvare direcţiei generale/direcţiei de specialitate. Articolul 2.4 Direcţia generală/direcţia de specialitate analizează documentaţia transmisă de agentul economic solicitant şi, în funcţie de constatări, va decide:
  1. a)în cazul în care din conţinutul documentelor transmise şi din datele statistice date publicităţii rezultă ca agentul economic îndeplineşte cumulativ toate criteriile precizate la art. 1.2, procedează la întocmirea şi eliberarea permisului de operare în termen de 30 de zile de la data primirii cererii; ...
  2. b)în cazul în care din conţinutul documentelor transmise şi din datele statistice publice rezultă unele incertitudini privind îndeplinirea de către agentul economic a criteriilor prevăzute la art. 1.2, va proceda la nominalizarea a 1-2 specialişti împuterniciţi spre a verifica şi a expertiza la faţa locului starea reală a capacităţii de producţie pentru care s-a solicitat permisul de operare; ... c1) rezultatele verificărilor faptice din unitatea de producţie controlată şi expertizata se înscriu într-un proces-verbal, întocmit în trei exemplare, care se semnează de specialiştii împuterniciţi şi de conducerea agentului economic; un exemplar rămâne la agentul economic, un exemplar se transmite direcţiei generale/direcţiei de specialitate şi un exemplar rămâne la Centrul de Pregătire a Personalului din Industrie Busteni. Procesul-verbal se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 6, în termen de maximum 15 zile de la data efectuării controlului; c2) în situaţia în care se constată că sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute la art. 1.2, aceasta se va menţiona în procesul-verbal şi va constitui actul în baza căruia se va elibera permisul de operare; c3) în situaţia în care se constată că nu sunt îndeplinite toate criteriile prevăzute la art. 1.2, aceasta se va menţiona în procesul-verbal şi va constitui motivul neacordarii permisului de operare; c4) în procesul-verbal se vor menţiona în mod distinct criteriile neindeplinite pentru acordarea permisului de operare şi se vor stabili termene pentru înlăturarea deficienţelor constatate; c5) în termen de 15 zile de la înlăturarea deficienţelor constatate agentul economic va transmite Ministerului Industriei şi Comerţului o noua cerere de acordare a permisului de operare. Articolul 2.5 Permisele de operare se ridica de la registratura Ministerului Industriei şi Comerţului, după cum urmează: 1. Pentru capacitatile de producţie noi care urmează să între în funcţiune după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999, permisele de operare se eliberează în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii la Ministerul Industriei şi Comerţului. 2. Pentru capacitatile de producţie în funcţiune la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999 permisele de operare se vor elibera în termen de maximum 21 de luni de la data depunerii cererii la Ministerul Industriei şi Comerţului; în acest caz cererea de acordare a permisului de operare se depune la Ministerul Industriei şi Comerţului în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999. Articolul 2.6 La ridicarea permisului de operare agentul economic solicitant va depune la Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura documentul prin care se dovedeşte plata a 65% din taxa aferentă obţinerii acestuia. Articolul 2.7 Forma şi conţinutul permisului de operare sunt prezentate în anexa nr. 7. Permisele de operare se vor inregistra într-un registru de evidenta care se va întocmi de către Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura, conform modelului prezentat în anexa nr. 8. Articolul 2.8 Agentul economic care se considera nedreptatit de neacordarea permisului de operare poate depune contestaţie la Ministerul Industriei şi Comerţului - Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura în termen de 15 zile de la data respingerii cererii; aceasta, împreună cu direcţia generală/direcţia de specialitate vor soluţiona contestaţia în termen de 15 zile de la data depunerii ei. Articolul 2.9 Agentul economic care nu este multumit de modul de rezolvare a contestaţiei se poate adresa instanţei judecătoreşti în baza Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. Capitolul 3 Procedura de prelungire a permisului de operare Articolul 3.1 La expirarea termenului de valabilitate a permisului de operare acesta se poate prelungi pe o perioadă de 1-5 ani, la cererea scrisă a agentului economic; cererea va avea acelaşi conţinut cu cel prezentat în anexa nr. 3, în care expresia solicitam acordarea permisului de operare se înlocuieşte cu expresia solicitam prelungirea valabilităţii permisului de operare. Articolul 3.2 Valabilitatea permisului de operare se prelungeşte de către Ministerul Industriei şi Comerţului pentru fiecare capacitate de producţie în funcţiune care îndeplineşte cumulativ criteriile tehnice şi profesionale prevăzute la art. 1.2. Articolul 3.3 Cererea de prelungire a valabilităţii permisului de operare va fi însoţită de următoarele documente justificative:
  3. a)fişa tehnica de prezentare a unităţii de producţie, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 9, precum şi situaţia privind pregătirea şi capacitatea profesională a personalului, întocmită conform anexei nr. 5; ...
  4. b)o nota contabila cuprinzând valoarea imobilizarilor corporale şi necorporale aferente capacităţii de producţie pentru care se cere prelungirea permisului de operare, înregistrată în bilanţul contabil al anului financiar precedent; ...
  5. c)copie de pe documentul prin care se dovedeşte plata a 35% din valoarea taxei aferente prelungirii permisului de operare; conform prevederilor art. 5 alin.
(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 99/1999, taxa de prelungire a permisului de operare este de 0,1% din valoarea investiţiei, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, în cazul de faţa din valoarea imobilizarilor corporale şi necorporale aferente capacităţii de producţie pentru care s-a cerut prelungirea permisului de operare, înregistrată în bilanţul contabil din anul financiar precedent. ... Articolul 3.4 În urma verificărilor efectuate la faţa locului specialistul împuternicit va întocmi un proces-verbal conform modelului prezentat în anexa nr. 10, care va fi semnat de conducerea agentului economic. Articolul 3.5 Procedura de verificare a modului de îndeplinire a criteriilor prevăzute la art. 1.2 este identică cu cea prezentată la cap. II. Articolul 3.6 În baza celor stipulate în procesul-verbal prevăzut la art. 3.4 şi în funcţie de modul de îndeplinire a criteriilor prevăzute la art. 1.2, direcţia generală/direcţia de specialitate prelungeşte permisul de operare pe o perioadă de 1-5 ani. Articolul 3.7 Prelungirea permisului de operare se înscrie pe versoul formularului prezentat în anexa nr. 7. Articolul 3.8 Eliberarea permisului de operare prelungit se face în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii la Ministerul Industriei şi Comerţului. Articolul 3.9 La primirea permisului de operare prelungit agentul economic solicitant va depune la Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura o copie de pe documentul prin care se dovedeşte plata a 65% din taxa aferentă prevăzută la art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/1999. Articolul 3.10
(1)În cazul în care o unitate de producţie, posesoare a permisului de operare, modifica condiţiile tehnice şi profesionale care au stat la baza acordării sau prelungirii permisului de operare, acestea vor fi aduse la cunoştinţa Direcţiei generale studii, prognoza şi conjunctura în termen de 90 de zile de la data executării lor. ...
(2)Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura împreună cu direcţia generală/direcţia de specialitate vor decide asupra modului de prelungire a permisului de operare în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa a modificărilor respective. ... Capitolul 4 Controlul agenţilor economici din domeniul industriei, care produc bunuri materiale destinate comercializării Articolul 4.1 Controlul agenţilor economici privind aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999 pentru fiecare capacitate de producţie în funcţiune se face de către un specialist împuternicit conform prevederilor prezentului regulament. Articolul 4.2 Specialiştii împuterniciţi pot efectua controlul agenţilor economici din industrie numai pe baza legitimatiei de control emise de Ministerul Industriei şi Comerţului, conform modelului prezentat în anexa nr. 11. Articolul 4.3 Legitimatia de control se eliberează pentru fiecare specialist împuternicit cuprins în lista întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 2, aprobată de conducerea Ministerului Industriei şi Comerţului, de către Direcţia resurse umane şi pregătire profesională, care se ocupa şi de asigurarea, organizarea şi ţinerea evidentei acestora. Articolul 4.4 Controalele se efectuează la agenţii economici din iniţiativa direcţiilor generale/direcţiilor de specialitate sau din dispoziţia conducerii Ministerului Industriei şi Comerţului. Articolul 4.5
(1)În urma controlului efectuat la faţa locului în unitatea de producţie specialistul împuternicit va întocmi un proces-verbal de control conform modelului prezentat în anexa nr. 12. ...
(2)În funcţie de constatările făcute, specialistul împuternicit va propune amendarea agentului economic pentru funcţionarea unor capacităţi de producţie fără permis de operare, suspendarea sau anularea permisului de operare în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite toate criteriile tehnico-profesionale prevăzute la art. 1.2. ...
(3)Procesul-verbal se redactează în trei exemplare, dintre care un exemplar se păstrează la agentul economic controlat, unul se înaintează direcţiei generale/direcţiei de specialitate, care îl înregistrează în registrul de evidenta întocmit conform modelului prezentat în anexa nr. 13, şi un exemplar se preda Centrului de Pregătire a Personalului din Industrie Busteni, pentru a fi folosit la decontarea cheltuielilor de deplasare şi la plata onorariului cuvenit. ... Capitolul 5 Sancţiuni Articolul 5.1 În toate cazurile în care se constată că nu se respecta criteriile în baza cărora s-a acordat permisul de operare, acesta se suspenda. Articolul 5.2 În toate cazurile în care agentul economic comite abateri repetate de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999 şi ale prezentului regulament, acestuia i se anulează permisul de operare. Articolul 5.3 În cazurile în care se constată că agentul economic poseda capacităţi de producţie care funcţionează fără permis de operare şi capacităţi de producţie cărora li s-a retras permisul de operare, specialistul împuternicit va propune amendarea contravenţională a agentului economic în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/1999. Articolul 5.4
(1)Propunerile specialiştilor împuterniciţi cu amendarea agenţilor economici se analizează de direcţiile generale/direcţiile de specialitate, care, în termen de 10 zile de la înaintarea propunerilor, vor decide în consecinţa. ...
(2)În cazul în care se decide amendarea agentului economic, aceasta i se va comunică în scris în termen de 20 de zile de la data luării deciziei. ...
(3)Agentul economic va achită amenda în termen de 48 de ore de la data primirii comunicării scrise a deciziei de amendare şi va transmite Direcţiei generale studii, prognoza şi conjunctura dovada achitării amenzii. ... Articolul 5.5 Amenzile stabilite de persoanele în drept pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999 se virează de către cei sancţionaţi în contul bugetului de stat nr. 20.22.1.03 "Venituri din amenzi aplicate potrivit dispoziţiilor legale", deschis la trezoreria statului în a carei raza teritorială agentul economic îşi are domiciliul fiscal, sau în contul 60.22.1.03, deschis la unităţile Băncii Comerciale Române - S.A. pe seama organelor financiare teritoriale. Articolul 5.6 Agentul economic poate contesta măsurile de sancţionare cuprinse în procesul-verbal, în termen de 15 zile de la data controlului, la Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura în cazul luării împotriva sa a măsurii de suspendare sau de anulare a permisului de operare. Directorul general al Direcţiei generale studii, prognoza şi conjunctura va analiza contestaţia şi, împreună cu directorul general al direcţiei generale de specialitate, o va soluţiona în termen de 15 zile de la data înregistrării acesteia. Articolul 5.7 Agentul economic care nu este multumit de modul de rezolvare a contestaţiei se poate adresa instanţei judecătoreşti în baza Legii nr. 29/1990, cu modificările ulterioare. Articolul 5.8 Specialiştii împuterniciţi răspund pentru exactitatea şi conformitatea datelor înscrise în documentele pe care le întocmesc cu ocazia controalelor şi expertizelor pe care le efectuează în unităţile de producţie. Articolul 5.9 Falsificarea sau emiterea frauduloasă a documentelor privind acordarea, prelungirea, suspendarea sau anularea permiselor de operare cuprinse în prezentul regulament se pedepseşte potrivit legii penale. Capitolul 6 Dispoziţii finale Articolul 6.1 Toate anexele menţionate în prezentul regulament fac parte integrantă din acesta. Articolul 6.2 Formularele de permise de operare se comanda de către Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura, urmând să fie distribuite direcţiilor generale/direcţiilor de specialitate. Articolul 6.3 Eliberarea permiselor de operare agenţilor economici solicitanţi se face de către Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura, cu respectarea prevederilor prezentului regulament. Articolul 6.4 Specialiştii împuterniciţi care se deplaseaza la faţa locului pentru expertizarea şi controlul unităţilor de producţie vor fi mandataţi de direcţiile generale/direcţiile de specialitate în legătură cu nivelul minim al performantelor ce trebuie respectate de agenţii economici pentru îndeplinirea criteriilor tehnico-profesionale prevăzute la art. 1.2. Anexa 1 ------- la regulament ------------- DOMENIILE DE ACTIVITATE INDUSTRIALA pentru care Ministerul Industriei şi Comerţului acorda permise de operare Anexa 2 ------- la regulament ------------- MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI LISTA cuprinzând specialiştii împuterniciţi sa controleze agenţii economici din domeniul industriei asupra modului în care aceştia îndeplinesc prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999 Anexa 3 ------- la regulament ------------- AGENTUL ECONOMIC ............. Nr. .... din ................. CERERE pentru acordarea permisului de operare Agentul economic ...................., cu sediul în ...................., str. .................... nr. ......, judeţul ................, înregistrat la oficiul registrului comerţului sub nr. .........., cod fiscal nr. .........., telefon .........., fax ........, reprezentat prin .............., având funcţia de ............, solicitam acordarea permisului de operare pentru capacitatea/capacitatile de producţie de*) .........., cu sediul în ...................., str. .................. nr. .........., judeţul ................, în vederea realizării următoarelor bunuri materiale destinate comercializării: 1. .................... 2. .................... 3. .................... Anexăm documentele justificative. Data ............ Conducătorul agentului economic, ................................ (semnatura şi ştampila) ---------- *) Se va defini capacitatea de producţie prin cantitatea de bunuri materiale ce se pot realiza într-o unitate de timp (tone, bucăţi produse, mp, mc, hl etc./zi, luna, an). Anexa 4 ------- la regulament ------------- AGENTUL ECONOMIC .............. Nr. ..... din ................. FIŞA TEHNICA DE PREZENTARE a capacităţii de producţie pentru care se solicita acordarea permisului de operare 1. Capacitatea de producţie de ............... este destinată realizării următoarelor produse principale: 1.1. .................... 1.2. .................... 1.3. .................... Tehnologia de realizare a produselor menţionate mai sus consta în*): .......................................................................... 2. Principalele utilaje şi instalaţii cuprinse în fluxul tehnologic sunt următoarele**): 2.1. .................... 2.2. .................... 2.3. .................... 2.4. .................... 3. Principalele resurse materiale care se folosesc pentru realizarea produselor menţionate la pct. 1 sunt următoarele***): 3.1. .................... 3.2. .................... 3.3. .................... 3.4. .................... 4. Produsele obţinute sunt destinate următoarelor domenii de activitate: 4.1. .................... 4.2. .................... 4.3. .................... 5. Certificarea calităţii produselor se face de către ................... . Conducătorul unităţii de producţie, ................................. (semnatura şi ştampila) ------------ *) Se va prezenta o descriere foarte scurta. **) Se vor caracteriza prin productivitatea şi performanţele lor. ***) Se va menţiona dacă sunt sau nu perisabile. Anexa 5 ------- la regulament ------------- AGENTUL ECONOMIC ................. Nr. ....... din .................. SITUAŢIA privind pregătirea şi capacitatea profesională a personalului Anexa 6 ------- la regulament ------------- MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI PROCES-VERBAL nr. ...... din ....... de verificare a modului de îndeplinire a criteriilor pentru acordarea permisului de operare, conform cererii nr. .......... din .........., adresată Ministerului Industriei şi Comerţului Subsemnaţii .................... şi ..................., specialişti împuterniciţi pentru verificarea modului de îndeplinire a criteriilor pentru acordarea permisului de operare, posesori ai legitimatiilor de control seriile .........../......... şi nr. ........../.........., eliberate de Ministerul Industriei şi Comerţului, în urma verificării realitatilor din unitatea de producţie....................... din localitatea .........................., str. .................... nr. .........., judeţul ...................., aparţinând agentului economic .................... din .................... str. .................... nr. .........., judeţul ...................., am constatat următoarele: Varianta 1 ---------- Capacitatea de producţie .............. îndeplineşte criteriile pentru acordarea permisului de operare şi recomandam eliberarea acestuia. Varianta a 2-a -------------- Capacitatea de producţie .................... nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea permisului de operare din următoarele motive: 1. .................... 2. .................... 3. .................... Pentru înlăturarea deficienţelor constatate s-au stabilit următoarele:
  1. a)....................
  2. b).................... Specialiştii împuterniciţi ai Ministerului Industriei şi Conducătorul agentului economic, Comerţului, ............................. .............................. ............................. (semnatura şi ştampila) (semnături) Anexa 7 ------- la regulament ------------- ROMÂNIA MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI PERMIS DE OPERARE pentru capacitatea de producţie ................. seria ............. nr. .......... Agentul economic ...................., înregistrat la oficiul registrului comerţului sub nr. ........../.........., cu sediul în localitatea ...................., str. ................ nr. .........., judeţul .........., are capacitatea tehnica şi profesională de a produce .................., bunuri materiale destinate comercializării, cu capacitatea de producţie .............. din localitatea ..................., str. .................... nr. .........., judeţul ................. . Prezentul permis de operare a fost eliberat în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999 şi ale Hotărârii Guvernului nr. ....../..... de organizare şi funcţionare a Ministerului Industriei şi Comerţului. Valabil până la data de ............... . Director general, ................. (semnatura şi ştampila) Deţinerea prezentului permis de operare nu exclude obligaţia agentului economic de a obţine celelalte avize, permise şi autorizaţii prevăzute de lege. - verso - Valabilitatea permisului de operare se prelungeşte până la data de: Anexa 8 ------- la regulament ------------- MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI Direcţia generală studii, prognoza şi conjunctura REGISTRU DE EVIDENTA A PERMISELOR DE OPERARE Anexa 9 ------- la regulament ------------- AGENTUL ECONOMIC .............. Nr. ..... data ................ FIŞA TEHNICA de prezentare a capacităţii de producţie .......... pentru prelungirea permisului de operare 1. Scurta prezentare a principalelor modificări tehnice, tehnologice şi profesionale care au avut loc în cadrul capacităţii de producţie .................... în perioada care a trecut de la acordarea/prelungirea permisului de operare până în prezent: .......................................................................... .......................................................................... 2. Compararea consumurilor specifice energetice şi de materii prime înregistrate: 3. Stadiul implementarii managementului calităţii la nivelul agentului economic: ...................................................................... Conducătorul agentului economic, ............................... (semnatura şi ştampila) Anexa 10 -------- la regulament ------------- MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI PROCES-VERBAL nr. ....... din ......... de verificare a modului de îndeplinire a criteriilor pentru prelungirea valabilităţii permisului de operare conform cererii nr. ..... din ............ Subsemnatul ..................., specialist împuternicit de Ministerul Industriei şi Comerţului pentru verificarea modului de îndeplinire a criteriilor de prelungire a permisului de operare, posesor al legitimatiei de control seria .............. nr. ........., în urma verificării realitatilor din unitatea de producţie .................... din localitatea ...................., str. .................... nr. .........., judeţul .........., aparţinând agentului economic ...................., am constatat următoarele: Varianta 1 ---------- Capacitatea de producţie .................... îndeplineşte criteriile pentru prelungirea permisului de operare pentru o perioadă de 1-5 ani şi recomand aprobarea prelungirii solicitate cu cererea nr. ......... din ........... . Varianta a 2-a -------------- Capacitatea de producţie .............. nu îndeplineşte criteriile pentru prelungirea permisului de operare, din următoarele motive:
  3. a)....................
  4. b)....................
  5. c).................... Pentru înlăturarea deficienţelor constatate s-au stabilit următoarele: 1. .................... 2. .................... Specialistul împuternicit al Ministerului Industriei şi Conducătorul agentului economic, Comerţului, ......................... .............................. (semnatura) (semnatura şi ştampila) Anexa 11 -------- la regulament ------------- LEGITIMATIE DE CONTROL - model - ┌─────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐ │ ROMÂNIA │ Posesorul prezentei legitimatii │ │ MINISTERUL INDUSTRIEI │ este împuternicit sa controleze │ │ ŞI COMERŢULUI │ agenţii economici producători de │ │ │ bunuri materiale destinate comercia- │ │ LEGITIMATIE DE CONTROL │ lizarii din domeniul industriei │ │ Nr. .......... │ asupra modului de îndeplinire a │ │ │ prevederilor Ordonanţei Guvernului │ │ │ nr. 99/1999. │ │ │ Posesorul prezentei legitimatii │ │ Numele ......................... │ are drept de acces în toate unităţile │ │ Prenumele ...................... │ de producţie din domeniu pentru a │ │ Buletin/carte de identitate │ constata capacitatea tehnica şi │ │ Seria .......... ┌──────────┐ │ profesională a agentului economic de │ │ Nr. .......... │ Loc │ │ a conserva resursele şi de a produce │ │ │ pentru │ │ bunuri materiale competitive. │ │ Domeniul industrial │fotografie│ │ Agenţii economici controlati sunt │ │ .................... │ 6/4 color│ │ obligaţi sa pună la dispoziţie │ │ └──────────┘ │ posesorului prezentei legitimatii, │ │ │ la cererea acestuia, informaţiile şi │ │ Conducătorul instituţiei, │ documentele solicitate în legătură │ │ ....................... │ cu acordarea, prelungirea, suspendarea│ │ │ sau anularea permisului de operare. │ │ │ │ └─────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘ Anexa 12 -------- la regulament ------------- MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI PROCES-VERBAL DE CONTROL nr. .... din ........ Subsemnatul...................., specialist împuternicit de Ministerul Industriei şi Comerţului pentru controlul agenţilor economici producători de bunuri materiale destinate comercializării din domeniul industriei asupra modului de îndeplinire a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 99/1999, în urma verificării realităţii din unitatea de producţie .................... din localitatea ...................., str. .................... nr. ......., judeţul ................, aparţinând agentului economic ...................., am constatat următoarele*): 1. .................... 2. .................... 3. .................... Ca urmare a celor constatate propun următoarele**):
  6. a)....................
  7. b)....................
  8. c).................... Specialistul împuternicit Luat la cunoştinţa, al Ministerului Industriei şi Reprezentantul agentului economic Comerţului, controlat, .......................... ......................... (semnatura) (semnatura) ------------- *) Se va menţiona dacă în unitatea de producţie respectiva exista capacităţi de producţie care funcţionează şi nu poseda permise de operare, poseda permise de operare expirate, dacă sunt îndeplinite criteriile tehnico-profesionale pentru acordarea/prelungirea permiselor de operare. **) Se vor propune măsuri de inlaturare a deficienţelor, precum şi măsuri de sancţionare a agentului economic, dacă este cazul, cum ar fi: amendarea agentului economic, suspendarea sau anularea permisului de operare. Anexa 13 -------- la regulament ------------- MINISTERUL INDUSTRIEI ŞI COMERŢULUI Direcţia generală ................................ REGISTRU de evidenta a proceselor-verbale de control ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.