HOTĂRÂRE nr. 3 din 9 februarie 2006 privind validarea unui mandat de senator Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 13 februarie 2006 În temeiul prevederilor art. 70 alin.
(1)din Constituţia României, republicată, ale art. 91 alin.
(10)din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, ale art. 2 şi 3 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 12 şi 186 din Regulamentul Senatului, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se validează mandatul de senator al domnului Corodan Ioan - Grupul parlamentar al Partidului România Mare, în Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş, mandat rămas vacant ca urmare a decesului senatorului Bindea Liviu-Doru. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 9 februarie 2006, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ Bucureşti, 9 februarie 2006. Nr. 3. ------------