DECIZIE nr. 35 din 4 aprilie 2003 privind desemnarea Societăţii pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA) ca unic colector al sumelor datorate de utilizatori autorilor de opere audiovizuale, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 144/2003 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 16 aprilie 2003 Vazand Referatul Direcţiei registre naţionale şi organisme de gestiune colectivă nr. 242 din 21 martie 2003, având în vedere dispoziţiile art. 133 alin.
(2)din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în baza prevederilor art. 6 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 779/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor şi a corpului de arbitri şi ale Hotărârii Guvernului nr. 210/2000 privind numirea în funcţia de director general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie: Articolul UNIC Se desemnează Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA), cu sediul în Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, într. B, et. 3/50, sectorul 1, ca unic colector al sumelor datorate de utilizatori autorilor de opere audiovizuale, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 144/2003 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale al organismelor de gestiune colectivă şi a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale, cu excepţia autorilor muzicii. Directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, Rodica Parvu Bucureşti, 4 aprilie 2003. Nr. 35. -----------