REGULI DE VALIDARE din 26 mai 2009 a cazurilor spitalizate în regim de spitalizare continuă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 17 iunie 2009 Sunt invalidate următoarele cazuri: A01 Cazuri ale căror date încalcă specificaţiile tehnice ale setului minim de date la nivel de pacient Motiv: Aceste cazuri nu pot fi colectate în baza de date naţională din cauza existenţei unor erori (de exemplu, lipsa unor date obligatorii sau neconcordanţa cu nomenclatoarele în vigoare). Sub incidenţa acestei reguli intră şi foile care nu respectă criteriul de număr unic de foaie pe spital şi an, deoarece numărul unic de foaie pe spital şi an face parte din specificaţiile setului minim de date la nivel de pacient (Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.782/2006 şi Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 576/2006 privind înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă şi spitalizare de zi, cu modificările şi completările ulterioare). A02 Cazuri raportate pe secţii în care nu se întocmeşte foaia de observaţie clinică generală, denumită în continuare FOCG (de exemplu, cazurile care sunt raportate pe secţiile ATI, secţii paraclinice, structuri de urgenţă etc.) Motiv: Conform reglementărilor în vigoare, FOCG se întocmeşte doar pentru pacienţii spitalizaţi în secţii clinice: medicale sau chirurgicale (cu excepţia secţiilor ATI). A03 Cazuri cu data intervenţiei chirurgicale principale în afara intervalului de spitalizare Motiv: Cel puţin una dintre următoarele date este eronată: data internării, data externării, data intervenţiei chirurgicale principale. A04 Cazuri decedate, pentru care nu există concordanţă între tipul externării şi starea la externare Motiv: Pentru cazurile decedate, informaţia privind decesul este cuprinsă atât în rubrica "Tip externare", cât şi în rubrica "Stare la externare". În situaţia în care cele două informaţii nu concordă, este vorba de o eroare în cel puţin una dintre rubrici. A05 Cazuri cu vârsta negativă Motiv: Cel puţin una dintre următoarele date este eronată: data naşterii, data internării. A06 Cazuri cu durata de spitalizare negativă Motiv: Cel puţin una dintre următoarele date este eronată: data internării, data externării. A07 Cazuri concomitente Motiv: Aceste cazuri reprezintă episoade de spitalizare pentru acelaşi pacient, care se suprapun în timp. A08 Cazuri neclasificabile Motiv: Aceste cazuri au erori pe datele care influenţează clasificarea lor. A09 Cazuri pentru care nu s-au înregistrat complet datele privind tipul de asigurare CNAS a pacientului Explicaţii: Sunt invalidate cazurile în care statutul de asigurat al pacientului - asigurat CNAS, asigurat CNAS şi voluntară - impune completarea tipului de asigurare. De asemenea, sunt invalidate cazurile în care nu a fost completată informaţia privind casa de asigurări de sănătate, deşi tipul de asigurare - "Obligatorie CAS", "Facultativă CAS" o impune. Motiv: Informaţia privind tipul asigurării de sănătate a pacientului este inclusă în setul minim de date la nivel de pacient, a cărui raportare este obligatorie. A10 Cazuri pentru care nu s-au înregistrat datele privind categoria de asigurat a pacientului Explicaţii: Sunt invalidate cazurile pentru care categoria de asigurat a pacientului nu a fost completată, deşi tipul de asigurare "Obligatorie CAS" o impune. Motiv: Informaţia privind categoria de asigurat a pacientului este inclusă în setul minim de date la nivel de pacient, a cărui raportare este obligatorie. A11 Cazurile internate la cerere Motiv: Conform legislaţiei în vigoare, serviciile spitaliceşti efectuate la cerere nu sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. A12 Cazurile care nu îndeplinesc condiţiile finanţării din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate din punctul de vedere al asigurării de sănătate şi al criteriului de internare Motiv: Conform legislaţiei în vigoare, serviciile spitaliceşti furnizate pacienţilor neasiguraţi şi celor cu asigurare facultativă CAS sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de Sănătate numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic. A13 Cazuri pentru care nu s-a înregistrat criteriul de internare a pacientului Explicaţii: Se aplică tuturor asiguraţilor CNAS (cu sau fără asigurare voluntară). Motiv: Conform reglementărilor în vigoare, informaţia privind criteriul de internare a pacientului este inclusă în setul minim de date la nivel de pacient, a cărui raportare este obligatorie. A14 Cazuri de transplant, cu excepţia grefelor şi a serviciilor medicale aferente stării posttransplant Motiv: Conform legislaţiei în vigoare, transplanturile sunt finanţate de către Ministerul Sănătăţii, cu excepţia grefelor şi a serviciilor medicale aferente stării posttransplant. De asemenea, nu sunt finanţate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate procedurile de prelevare de organe de la donatori decedaţi. A15 Cazuri pentru care nu s-au înregistrat corespunzător informaţiile cu privire la intervenţia chirurgicală principală Excepţii: Cazurile fără intervenţie chirurgicală principală Motiv: Conform reglementărilor în vigoare, informaţiile privind intervenţia chirurgicală principală - data intervenţiei chirurgicale principale şi codul de parafă al medicului operator - sunt incluse în setul minim de date la nivel de pacient, a cărui raportare este obligatorie. A16 Cazuri pentru care nu s-au înregistrat complet datele despre cetăţenia pacientului Explicaţii: Se aplică exclusiv cazurilor cu cetăţenie străină sau dublă (română şi străină), pentru care nu s-a înregistrat şi ţara. Motiv: Informaţia privind cetăţenia pacientului este inclusă în setul minim de date la nivel de pacient, a cărui raportare este obligatorie. B01 Cazuri cu vârsta peste 124 de ani Motiv: În cele mai multe situaţii de acest fel este vorba de o eroare în cel puţin una dintre următoarele rubrici: data naşterii, data internării. B02 Cazuri cu durata de spitalizare peste 365 de zile Motiv: În cele mai multe situaţii de acest fel este vorba de o eroare în cel puţin una dintre următoarele rubrici: data internării, data externării. B03 Pacienţii pentru care nu a fost înregistrat codul numeric personal (CNP) Excepţii: Fac excepţie de la această regulă cazurile de nounăscuţi (vârsta 0-28 de zile) şi cazurile de cetăţeni străini. Motiv: Conform prevederilor legale, furnizorii de servicii medicale trebuie să înregistreze codul numeric personal al asiguraţilor. B04 Transferuri intraspitaliceşti şi reinternări în aceeaşi zi sau la un interval de o zi în acelaşi tip de îngrijiri Motiv: Aceste cazuri sunt considerate ca un episod de spitalizare unic. Excepţii: Fac excepţie cazurile care sunt transferate/reinternate în acelaşi spital, dar între/în secţii cu tip de îngrijiri diferit (din secţii cu îngrijiri de tip acut în secţii cu îngrijiri de tip cronic/de recuperare sau invers). Explicaţii: Specificarea secţiilor unde se întocmesc FOCG pentru îngrijiri de tip cronic, reglementată de Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.782/2006 şi Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 576/2006, cu modificările şi completările ulterioare. B05 Cazuri pentru care niciuna dintre intervenţiile chirurgicale efectuate nu este în concordanţă cu diagnosticul principal Motiv: În cele mai multe situaţii de acest fel, cel puţin una dintre următoarele informaţii este eronată: diagnosticul principal, procedurile efectuate. B06 Cazuri cu diagnostic principal inacceptabil Motiv: Diagnosticul principal contravine regulilor de codificare. Algoritm: Se invalidează cazurile clasificate în DRG 961Z (Diagnostice principale inacceptabile). B07 Cazuri cu diagnostic neonatal neconcordant cu vârsta/greutatea Motiv: Diagnosticul principal contravine regulilor de codificare. Algoritm: Se invalidează cazurile clasificate în DRG 963Z (Diagnostice neonatale neconcordante cu vârsta/greutatea). B08 Cazuri internate şi externate în aceeaşi zi Motiv: În cele mai multe situaţii de acest fel este vorba de o eroare de înregistrare a datei de internare şi/sau de externare ori de un caz cu posibilitate de rezolvare în spitalizare de zi. Excepţii: De la această regulă fac excepţie cazurile decedate şi cazurile care sunt clasificate în grupurile de diagnostice specifice spitalizării de zi. -----------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.