HOTĂRÂRE nr. 685 din 12 iunie 2003 privind înfiinţarea Centrului Roman de Informare la Bruxelles în anul 2003 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 23 iunie 2003 În temeiul art. 107 din Constituţie, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă înfiinţarea la Bruxelles a Centrului Roman de Informare, denumit în continuare Centru. Articolul 2 Centrul va funcţiona ca parte a Ambasadei României în Regatul Belgiei. Centrul va fi condus de un director numit de ministrul afacerilor externe. Coordonarea activităţii Centrului, inclusiv aprobarea acţiunilor ce urmează a fi organizate, se asigura de către ambasadorul României în Regatul Belgiei. Articolul 3
(1)Centrul va funcţiona cu un număr de 4 posturi, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Numărul de posturi prevăzut pentru serviciul exterior al Ministerului Afacerilor Externe prin Hotărârea Guvernului nr. 648/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările ulterioare, se suplimenteaza cu 4 posturi, care vor fi alocate Centrului. ... Articolul 4 Centrul va desfăşura activităţi în domeniile: relaţii publice, relaţii cu mass-media şi cu alte surse publice de informare şi comunicare, promovare economică şi culturală. Articolul 5 Cheltuielile pentru funcţionarea Centrului vor fi suportate din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Bucureşti, 12 iunie 2003. Nr. 685. Anexa 1. Director/consilier diplomatic 2. Consilier diplomatic 3. Consilier diplomatic 4. Secretar dactilograf/asistent relaţii publice. -----------------