HOTĂRÂRE nr. 314 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului - S.A., aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 28 aprilie 2014 Având în vedere prevederile art. 4 alin.
(1)lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului - S.A., aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Angajarea sumelor alocate de la bugetul de stat se face cu respectarea prevederilor art. 36 alin.
(4)din Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/
- Contrasemnează: --------------- Ministrul delegat pentru energie, Răzvan-Eugen Nicolescu Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Bucureşti, 23 aprilie
- Nr.
- Anexa DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului - S.A. BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2014 -------