are vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi pentru stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor pentru unele cantităţi de combustibili Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 13 noiembrie 2009 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 67 din 3 iunie 2009 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi pentru stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor pentru unele cantităţi de combustibili, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 19 iunie 2009. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.