← România

RAPORT nr. 10.543/1 din 6 mai 2010

RAPORT nr. 10.543/1 din 6 mai 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Timiş Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.

(1), art. 36 alin.
(1),
(5)şi
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Timiş pentru anul 2009. I. Constatări: Veniturile înregistrate la Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Timiş au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 587.761,00, donaţii în sumă de 175.700,00 lei şi alte venituri în sumă de 18.898,32 lei. II. Recomandări: Se recomandă conducerii executive a Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Timiş respectarea prevederilor art. 5 alin.
(5)din Hotărârea Guvernului nr. 749/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, şi constituirea unei comisii de inventariere. Bucureşti, 6 mai 2010. Nr. 10.543/1. ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.