← România

HOTĂRÎRE nr. 89 din 31 martie 1997

HOTĂRÎRE nr. 89 din 31 martie 1997 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor consultative de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 4 aprilie 1997 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 În cadrul ministerelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum şi în cadrul prefecturilor se vor înfiinţa şi se vor organiza comisii consultative de dialog social între administraţia publică, sindicate şi patronat. Articolul 2 Din comisiile consultative de dialog social fac parte: A. La nivelul ministerelor - reprezentanţi ai ministerelor, numiţi prin ordin al ministrului; - reprezentanţi ai sindicatelor, numiţi de confederatiile sindicale reprezentative la nivel naţional şi de ramura; - reprezentanţi ai patronatului, numiţi de confederatiile şi federaţiile patronale reprezentative la nivel naţional şi de ramura; - reprezentanţi ai Fondului Proprietăţii de Stat. B. La nivel teritorial - reprezentanţi ai prefecturilor, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi ai Fondului Proprietăţii de Stat, numiţi prin decizie de către conducătorii instituţiilor menţionate; - reprezentanţi ai sindicatelor, numiţi de federaţiile sindicale reprezentative din ramurile care au unităţi în judeţ, precum şi de sindicatele reprezentative din unităţile care nu sunt afiliate la federaţiile sindicale; - reprezentanţii conducerii unităţilor cu personalitate juridică înregistrate în judeţ, cu un număr de cel puţin 21 de salariaţi. Articolul 3

(1)Organizarea, funcţionarea şi conducerea comisiei consultative de dialog social se asigura astfel: ... - la nivel de minister, de către un secretar de stat sau, în situaţii speciale, cu acordul partenerilor de dialog social, de către un alt reprezentant al ministerului, împuternicit prin ordin al ministrului; - la nivel teritorial, de către subprefect.
(2)Secretariatul comisiilor consultative de dialog social se asigura de către instituţia în cadrul căreia acestea funcţionează, respectiv ministerul sau prefectura, după caz. ... Articolul 4 Activitatea comisiilor consultative de dialog social are caracter consultativ şi vizează, în special, următoarele: - asigurarea unor relaţii cu partenerii sociali - patronat, sindicate -, care să permită o informare permanenta asupra nevoilor acestora şi sa faciliteze rezolvarea revendicarilor şi a problemelor ridicate care sunt de resortul ministerului respectiv sau al prefecturilor; - consultarea partenerilor sociali asupra iniţiativelor legislative sau de alta natura, cu caracter economico-social, din sfera de activitate a ministerului respectiv; - consultarea partenerilor sociali cu privire la măsurile ce se întreprind pe linia restructurării regiilor autonome de sub autoritatea ministerelor, a consiliilor judeţene şi, respectiv, a consiliilor locale, precum şi a societăţilor comerciale din sectorul respectiv de activitate, în corelare cu măsurile de reconversie a forţei de muncă; - alte probleme din sfera de activitate a ministerului sau din judeţe, asupra cărora partenerii sociali convin sa discute. Articolul 5
(1)Coordonarea metodologică a comisiilor consultative de dialog social se asigura de către Departamentul pentru Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul, organizat în cadrul Guvernului. ...
(2)Secretariatul comisiilor consultative de dialog social va transmite Departamentului pentru Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul componenta comisiilor consultative de dialog social în termen de 10 zile de la organizarea acestora. ... Articolul 6
(1)În termen de 15 zile de la constituirea lor, comisiile consultative de dialog social vor adopta propriul regulament de organizare şi funcţionare. ...
(2)În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, Departamentul pentru Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul şi Departamentul pentru Administraţie Publică Locală din cadrul Guvernului pot emite norme cu caracter de recomandare. ... PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: --------------- Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Remus Opris Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu Şeful Departamentului pentru Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul, Vlad Rosca, secretar de stat Anexa 1 LISTA ministerelor la care se vor organiza comisii consultative de dialog social
  1. Ministerul Finanţelor
  2. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
  3. Ministerul Industriei şi Comerţului
  4. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei
  5. Ministerul Transporturilor
  6. Ministerul Comunicaţiilor
  7. Ministerul Turismului
  8. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului
  9. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului
  10. Ministerul Cercetării şi Tehnologiei
  11. Ministerul Învăţământului
  12. Ministerul Sănătăţii
  13. Ministerul Culturii
  14. Ministerul Apărării Naţionale. ----------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.