DECIZIE nr. 20 din 18 ianuarie 2001

(1)şi

(6)din Legea nr. 47/1992, republicată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza întâi şi alin. 2, precum şi ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966, întrucât nu au legătură cu soluţionarea cauzei, autorul excepţiei fiind trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care se afla în stare de ebrietate, prevăzută de art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966, şi de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută la art. 37 alin. 3 din acelaşi decret. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza a doua şi alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, se considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece prin textele de lege criticate nu se încalcă prevederile art. 22 din Constituţie referitoare la dreptul la viaţa şi la integritate fizica şi psihică, recoltarea probelor biologice neputând fi considerată "tortura" sau "tratament inuman ori degradant". În acest sens se invoca Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, considerându-se ca aceste prevederi nu contravin art. 22 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 13 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 129/2000, Tribunalul Militar Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 şi art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Viorel Moldovanu. Autorul excepţiei a fost trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere în stare de ebrietate a unui autovehicul, prevăzută la art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966, şi de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută la art. 37 alin. 3 din acelaşi decret. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 37 alin. 1 şi 3 şi ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966 sunt contrare prevederilor art. 22 din Constituţie, deoarece prelevarea de sânge reprezintă o lezare a integrităţii fizice a persoanei, iar probarea faptului ca o persoană se afla în stare de intoxicatie alcoolică se poate face şi prin alte mijloace decât prelevarea de sânge. Autorul excepţiei se referă la legea franceza, care prevede modalităţi diferite de stabilire a alcoolemiei, altele decât prelevarea de sânge. Se susţine, de asemenea, ca textele de lege criticate ca fiind neconstituţionale ignora faptul ca unele persoane suferă de "fobii medicale" şi din aceasta cauza refuza prelevarea de sânge de teama infectarii cu HIV, hepatita sau cu alţi agenţi patogeni, dacă prelevarea de sânge nu se face în condiţii de securitate medicală. În opinia autorului excepţiei textele de lege criticate se referă exclusiv la prezenta alcoolului în sânge, iar proba acestei stări nu se poate face decât prin prelevare de sânge. Se critica Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/

1. Se considera ca în mod greşit Curtea Constituţională a apreciat ca alcoolemia poate fi stabilită şi pe baza altor probe biologice, câtă vreme aceasta stare este inteleasa ca "îmbibaţie alcoolică în sânge" prin "probe biologice" legiuitorul având în vedere, în exclusivitate, doar proba de sânge. Tribunalul Militar Iaşi, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, considera ca dispoziţiile art. 37 alin. 1 şi 3 şi ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966 trebuie să fie examinate în strânsă corelatie, deoarece au în vedere o unica stare de fapt - prezenta alcoolului în sânge - şi o unica modalitate de constatare a acesteia, şi anume prelevarea de probe de sânge. Instanţa constata ca în cvasitotalitatea argumentelor invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 328/1966 autorul acesteia se referă la teza întâi a acestui articol, respectiv "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală", şi la art. 52 din acelaşi decret. Or, în speta, inculpatul a fost trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 37 alin. 1 teza a doua, adică pentru "conducere în stare de ebrietate", iar pentru a dovedi starea de ebrietate organele de cercetare au la dispoziţie alte mijloace decât recoltarea de probe de sânge. În aceasta situaţie instanţa constata ca soluţionarea cauzei nu depinde de constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza întâi din Decretul nr. 328/1966, instanţa urmând sa stabilească dacă inculpatul a condus sau nu în "stare de ebrietate", iar nu dacă a condus cu o îmbibaţie alcoolică mai mare decât cea prevăzută la art. 52 din Decretul nr. 328/
2. Constatând ca dispoziţiile invocate, şi anume cele ale art. 37 alin. 1 şi 2 şi ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966, nu sunt incidente în cauza, instanţa apreciază ca sub acest aspect se impune respingerea excepţiei. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 instanţa se referă la Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. În opinia instanţei soluţia Curţii Constituţionale este criticabila. Astfel, analizând dispoziţiile art. 23 alin.

(8)şi ale art. 20 din Constituţie, corelat cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazurile "Funke împotriva Frantei" şi "Saunders împotriva Regatului Unit", instanţa apreciază ca dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 sunt neconstituţionale. Principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat în art. 23 alin.

(8)din Constituţie, este strâns legat de dreptul persoanei de a nu fi obligată sa producă probe care să o incrimineze. Pe de altă parte, necesitatea respectării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale decurge din prevederile art. 20 alin.

(1)din Constituţie, în sensul cărora dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, precum şi din cele ale alin.

(2)al aceluiaşi articol, conform cărora, în caz de neconcordanta, au prioritate reglementările internaţionale. Instanţa conchide ca se impune ca interpretarea data prin hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte prezumţia de nevinovatie să fie recunoscută ca singura corecta. Referindu-se la cazul în speta, instanţa arata ca din analiza textului art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 se constată că refuzul făptuitorului de a colabora cu organele judiciare, de a produce probe care să îl incrimineze, se pedepseşte. Persoana căreia i s-a solicitat să se prezinte la recoltarea de probe biologice este obligată să se supună, sub sancţiunea unei pedepse. Se ignora faptul ca refuzul de a se prezenta la recoltarea de probe biologice poate avea diferite cauze: fobia faţă de spital, de sânge, de injectii şi teama de a se autoincrimina. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazurile "Funke împotriva Frantei", "Saunders împotriva Regatului Unit" şi "Murray împotriva Regatului Unit" ca nici o persoană nu poate fi obligată, sub sancţiunea unei pedepse, sa producă probe autoincriminatoare. Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca pot fi folosite totuşi probe prelevate sub ameninţarea unei pedepse, dacă acestea sunt obţinute în urma emiterii unui mandat. Acuzarea poate să caute probe împotriva inculpatului fără a utiliza metode sau forte de constrângere pentru a infrange voinţa inculpatului, silindu-l sa producă probe. Or, în cazul art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 legea incrimineaza refuzul de a se supune la recoltarea probelor biologice, probe care sunt principala, dacă nu chiar unica dovada ca inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966. Se menţionează şi faptul ca decizia de recoltare a probelor biologice aparţine unui agent de circulaţie şi nu este condiţionată de existenta vreunui indiciu temeinic, iar decizia poate fi luată arbitrar, fără un motiv întemeiat. În opinia instanţei recoltarea probelor biologice poate fi facuta în condiţii similare percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive. În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca opinia instanţei, potrivit căreia dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin.

(8)din Constituţie, privitoare la prezumţia de nevinovatie, nu poate fi primită, deoarece prin textul de lege criticat nu se instituie o prezumţie de vinovăţie. Incriminarea se justifica prin necesitatea constatării şi sanctionarii la timp şi corect a faptei de conducere în stare de ebrietate. De asemenea, în ceea ce priveşte recoltarea probei de sânge, la care instanţa se referă în mod deosebit, se poate constata ca textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu o prevede în mod explicit, ci are în vedere "recoltarea de probe biologice" în general. De aceea, dacă, indiferent din ce motive, persoanei în cauza nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmează să fie stabilită pe baza altor probe biologice. În opinia Guvernului, bazată pe prevederile art. 49 din Constituţie, dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, a căror finalitate o reprezintă apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii, precum şi a altor valori angajate în traficul rutier, nu constituie o restrangere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale persoanei căreia i se solicită să se prezinte la recoltarea probelor biologice, aceasta nefiind privată de libertate în alte condiţii decât cele prevăzute de lege şi neactionandu-se asupra ei prin forta sau prin alte mijloace, pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Se apreciază că nu au fost incalcate, prin dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, nici dispoziţiile art. 20 din Constituţie, interpretate şi aplicate în concordanta cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece persoana invinuita de sustragere de la recoltarea probelor biologice este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. Se mai arata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000), respingând excepţia. În opinia Guvernului se considera ca soluţia de respingere, ca fiind inadmisibila, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 şi 2 şi ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966, propusă de instanţa, este corecta. În final se apreciază ca excepţia este neîntemeiată cu privire la dispoziţiile art. 37 alin. 3 din acelaşi decret. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 şi ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, care au următorul conţinut: - Art. 37: "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se afla în stare de ebrietate se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alineatul precedent conduce un autovehicul care transporta persoane în comun ori transporta materii ce pot produce pericol public, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani. Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani."; - Art. 52: "Imbibatia alcoolică în sânge atrage răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule când este de cel puţin 1 la mie." Aceste dispoziţii legale sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare prevederilor art. 22 din Constituţie, care au următoarea redactare: "

(1)Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.

(2)Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. ...

(3)Pedeapsa cu moartea este interzisă." ... Totodată, deşi autorul excepţiei nu a menţionat şi prevederile art. 23 alin.

(1)din Constituţie, Curtea observa ca acesta a invocat neconstituţionalitatea şi în raport cu mentionatul text constituţional, deoarece în motivarea excepţiei se referă la încălcarea prin dispoziţiile legale criticate şi a libertăţii individuale. Conform acestor prevederi constituţionale, "Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile". De asemenea, Curtea urmează sa examineze excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 şi în raport cu prevederile art. 23 alin.

(8)din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, prevederi considerate de instanţa de judecată ca fiind incalcate prin textul de lege menţionat. Aceste prevederi constituţionale au următoarea redactare: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată." 1. Examinând dispoziţiile legale criticate, din perspectiva prevederilor art. 23 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei", Curtea constata ca numai dispoziţiile art. 37 alin. 1 teza a doua, precum şi ale art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice (republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49 din 28 iunie 1984) au legătură cu cauza, deoarece autorul excepţiei a fost trimis în judecata pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de conducere în stare de ebrietate a unui autovehicul pe drumurile publice şi a celei de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, infracţiuni prevăzute de aceste texte. Prin urmare, controlul de constituţionalitate va avea ca obiect numai aceste dispoziţii legale; referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza întâi şi alin. 2, precum şi ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966, dispoziţii de care nu depinde soluţionarea cauzei (întrucât inculpatul nu s-a aflat în situaţiile prevăzute de aceste texte, iar imbibatia alcoolică nu a putut fi stabilită tocmai datorită sustragerii inculpatului de la recoltarea probelor biologice), Curtea urmează ca în temeiul art. 23 alin.

(1)şi

(6)din Legea nr. 47/1992, republicată, sa o respingă, ca fiind inadmisibila. Totodată Curtea observa ca, deşi instanţa de judecată a reţinut corect ca textele de lege criticate menţionate nu influenţează soluţionarea cauzei, nu a aplicat totuşi dispoziţiile art. 23 alin.

(6)din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd: "Dacă excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin.

(1),

(2)sau

(3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională." Asa fiind, Curtea, sesizată cu excepţia referitoare şi la aceste texte de lege criticate, constatând inadmisibilitatea în raport cu prevederile art. 23 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, urmează sa pronunţe respingerea acesteia. 2. Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 37 alin. 1 teza a doua din Decretul nr. 328/1966, prin care este incriminata conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla în stare de ebrietate, Curtea retine că nu pot fi primite criticile formulate de autorul acesteia, deoarece textul de lege nu conţine dispoziţii prin care să fie încălcat dreptul la viaţa sau cel la integritate fizica şi psihică, drepturi fundamentale garantate prin art. 22 din Constituţie. Dimpotriva, scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea unei asemenea fapte este tocmai apărarea drepturilor persoanei la viaţa, la integritate corporală, la integritate psihică, precum şi protejarea altor valori importante angajate în traficul rutier. Incriminarea este de natura sa îl ocroteasca chiar pe conducătorul auto care conduce în stare de ebrietate un autovehicul pe drumurile publice. De asemenea, nu se poate considera ca sancţionarea penală a celor vinovaţi de săvârşirea acestor fapte ar reprezenta o supunere la "tortura", "pedeapsa" sau "tratament inuman ori degradant", pedepse şi tratamente interzise prin art. 22 alin.

(2)din Constituţie. 3. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 Curtea constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiată atât în raport cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 22 şi în art. 23 alin.

(1), invocate de autorul acesteia, cat şi în raport cu cele cuprinse în art. 23 alin.

(8), referitoare la prezumţia de nevinovatie, prevederi invocate de instanţa de judecată în motivarea opiniei sale privind neconstituţionalitatea textului de lege menţionat. Incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi a altor fapte prin care este pusă în pericol siguranţa circulaţiei rutiere reprezintă incriminari "obstacol" prin care este sancţionată penal simpla nerespectare a unor reguli de circulaţie, în scopul preintampinarii unor grave vătămări ale valorilor angajate în traficul rutier (de exemplu: pierderi de vieţi omeneşti, vătămări ale integrităţii corporale şi ale sănătăţii persoanei, precum şi distrugeri de valori materiale). De aceea s-a impus incriminarea prevăzută la alin. 3 al art. 37 din Decretul nr. 328/1966, fiind sancţionată împiedicarea constatării faptei de conducere sub influenţa alcoolului, realizată prin sustragerea conducătorului auto de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea constata ca dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 22 din Constituţie, referitoare la dreptul la viaţa şi la integritate fizica şi psihică, ci, dimpotriva, au ca finalitate tocmai apărarea acestor drepturi, puse în pericol prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată în stare de ebrietate. Evident, refuzul conducătorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei trebuie să fie nejustificat. Ipotezele imaginate de autorul excepţiei, care, în esenta, se referă la starea sănătăţii conducătorului auto suspectat ca s-ar afla sub influenţa alcoolului, stare care nu i-ar permite acestuia să se supună recoltarii probelor biologice, pot fi dovedite cu acte medicale, expertize medicale de specialitate, precum şi cu orice alte probe din care să rezulte ca acest refuz nu s-a datorat stării de ebrietate în care s-ar fi aflat. Textul incriminator nu interzice administrarea unor asemenea probe şi nu contravine prevederilor art. 22 alin.

(1)din Constituţie care se referă la garantarea dreptului la viaţa, precum şi a dreptului la integritate fizica şi psihică ale persoanei. Totodată Curtea observa ca interzicerea torturii şi a oricărei pedepse sau tratament inuman ori degradant, prevăzută în alin.

(2), precum şi interzicerea pedepsei cu moartea, prevăzută în alin.

(3)al aceluiaşi text constituţional, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei, nu au nici o legătură cu cauza. Curtea mai constata ca dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 nu contravin nici prevederilor art. 23 alin.

(1)din Constituţie, referitoare la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, deoarece recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu numai că nu contravine acestor drepturi fundamentale, ci, dimpotriva, are ca finalitate ocrotirea acestora prin prevenirea producerii unor grave accidente de circulaţie, în situaţiile în care o persoană ar conduce în stare de ebrietate un autovehicul pe drumurile publice. Totodată Curtea considera ca recoltarea probelor biologice nu poate fi considerată o încălcare a libertăţii persoanei sau a siguranţei acesteia, deoarece, fiind drepturi şi libertăţi fundamentale, acestea trebuie să fie exercitate cu buna-credinţa, fără să fie incalcate drepturile şi libertăţile celorlalţi, potrivit art. 54 din Constituţie, buna-credinţa care nu mai poate fi reţinută în momentul în care o persoană presupusa ca s-ar afla în stare de ebrietate şi care a condus un autovehicul pe drumurile publice se sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea constata ca dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 nu contravin nici prevederilor art. 23 alin.

(8)din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, deoarece până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare persoana este considerată nevinovată, neinstituindu-se nici o prezumţie de vinovăţie a inculpatului trimis în judecata în temeiul acestor dispoziţii. De altfel, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, raportate la aceleaşi texte constituţionale, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, respingând, ca fiind neîntemeiată, excepţia. Cu acel prilej, printre altele, Curtea a observat ca recoltarea probei de sânge, despre care şi autorul excepţiei din prezenta cauza susţine ca este singura cale de stabilire a alcoolemiei, nu este explicit prevăzută în textul art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, care are în vedere "recoltarea de probe biologice" în general. De aceea, dacă, indiferent din ce motive, persoanei în cauza nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmează să fie stabilită şi pe baza altor probe biologice decât prelevarea de sânge. Curtea constata ca atât considerentele deciziei menţionate, cat şi soluţia pronunţată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta. În sfârşit, Curtea constata că nu poate fi reţinută nici susţinerea instanţei în sensul că recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ar insemna obligarea conducătorului auto de a contribui la producerea unei probe împotriva lui însuşi. Într-adevăr textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu creează o prezumţie de vinovăţie şi nu implica o constrângere a celui în cauza de a se supune la recoltarea de probe biologice. În orice caz, faptul ca textul de lege este interpretat în sensul că prelevarea de sânge ar fi singura proba biologica pentru stabilirea alcoolemiei constituie o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate, neintrând astfel în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin.

(3)teza finala din Legea nr. 47/1992, republicată "[...] nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.

(2)din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin.

(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte art. 37 alin. 1 şi 2, precum şi art. 52 din acelaşi decret, CURTEA În numele legii DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza întâi şi alin. 2, precum şi ale art. 52 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicată de Viorel Moldovanu în Dosarul nr. 129/2000 al Tribunalului Militar Iaşi.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 1 teza a doua şi ale art. 37 alin. 3 din acelaşi decret, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceluiaşi tribunal. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie
3. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Marioara Prodan OPINIE SEPARATĂ Ne menţinem şi în aceasta cauza opinia divergenta exprimată faţă de soluţia adoptată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 142 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, şi consideram în continuare ca textul incriminator al art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice contravine dispoziţiilor art. 22 alin.

(1)şi

(2), precum şi ale art. 23 alin.

(1)şi

(8)din Constituţie. Prin prezenta opinie separată dorim sa facem unele sublinieri pentru a demonstra caracterul ireal al unor considerente avute în vedere de majoritatea membrilor Curţii la adoptarea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel:

1. În considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată se retine în mod inexact ca faptele incriminate prin art. 37 alin. 1 (cu agravantă prevăzută în alin. 2), respectiv prin alin. 3 al aceluiaşi articol din Decretul nr. 328/1966, au un caracter identic, iar sancţionarea lor urmăreşte acelaşi scop de prevenire a acţiunilor care pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 37 alin. 1 şi 2 din Decretul nr. 328/1966 sunt într-adevăr infracţiuni de pericol sui generis, prin care se lezeaza grav interesul legat de siguranţă circulaţiei pe drumurile publice. Ele reprezintă abateri de la normele circulaţiei rutiere de o asemenea gravitate şi grad de pericol care justifica sancţionarea lor penală. Punerea în vedere a sancţiunii penale pentru fapta de a conduce un autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se afla în stare de ebrietate ori are în sânge o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, fără condiţia producerii vreunui eveniment rutier, descurajeaza orice conducător auto şi poate determina abţinerea de la consumul de băuturi alcoolice, prevenind producerea stării de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Fapta incriminata prin art. 3 al art. 37, în schimb, nu reprezintă o infracţiune de pericol, întrucât autorul ei, în momentul în care i se cere să se supună recoltarii probelor biologice, este oprit şi poate fi împiedicat sa conducă în continuare autovehiculul, dacă se constata în orice mod ca se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În aceasta situaţie, prin supunerea la recoltarea probelor biologice nu se urmăreşte decât obţinerea unei probe pentru dovedirea săvârşirii anterior a unei infracţiuni de pericol.
2. Textul de lege criticat incrimineaza sustragerea de la recoltarea oricăror probe biologice, considerate de agentul constatator ca fiind necesare sau utile pentru stabilirea alcoolemiei. Astfel, persoana nu este absolvită de răspundere penală nici în cazul în care accepta recoltarea unor probe biologice, dar refuza să se supună altora, cum ar fi în practica nesupunerea la prelevarea probelor de sânge.
3. Textul de lege incriminator nu prevede condiţia ca sustragerea de la recoltarea probelor biologice să fie nejustificată şi nici aceea ca anterior să se fi constatat starea de a se afla sub influenţa alcoolului, situaţie în care recoltarea şi analiza probelor biologice sa urmărească doar concretizarea nivelului alcoolemiei. Asadar, se prezuma existenta vinovatiei, constând în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în timpul când persoana respectiva se afla sub influenţa alcoolului.
4. Posibilitatea stabilirii sau chiar stabilirea stării de ebrietate prin alte mijloace de proba nu inlatura caracterul penal al faptei şi nici răspunderea penală pentru sustragerea de la recoltarea probelor biologice. Este edificatoare, sub acest aspect, speta examinata, în care autorul excepţiei este judecat pentru săvârşirea a doua infracţiuni, în concurs real, cea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se afla în stare de ebrietate şi cea de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
5. În considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată se retine ca "s-a impus incriminarea din alin. 3 al art. 37 din Decretul nr. 328/1966, fiind sancţionată împiedicarea constatării faptei de conducere sub influenţa alcoolului". În realitate nu este vorba de sancţionarea împiedicării constatării faptei, ci a necooperarii autorului acesteia la producerea unor dovezi privind propria-i vinovăţie. Nu se poate susţine ca sub acest aspect textul de lege criticat nu prevede o măsura de constrângere, întrucât ameninţarea cu aplicarea unei pedepse privative de libertate în caz de nesupunere reprezintă, în mod evident, o măsura de constrângere psihică. Judecător, Kozsokar Gabor ----------