← România

HOTĂRÂRE nr. 462 din 19 mai 2005

HOTĂRÂRE nr. 462 din 19 mai 2005 pentru alocarea echivalentului în lei al sumei de 146.000 euro din Fondul Elveţian de Contrapartidă Consiliului Local al Oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 2 iunie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, având în vedere prevederile art. 5 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 794/1997 privind constituirea, administrarea şi utilizarea Fondului de contrapartidă, prevederile art. 3 paragrafele 2 şi 3 din Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 532/1996, astfel cum a fost modificat prin acordul ratificat prin Legea nr. 369/2002, precum şi Minuta întâlnirii Comitetului mixt româno-elveţian pentru aprobarea proiectelor finanţate din Fondul Elveţian de Contrapartidă, semnată la Bucureşti la 7 mai 2004, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de administrator al Fondului Elveţian de Contrapartidă, va aloca echivalentul în lei al sumei de 146.000 euro Consiliului Local al Oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, primit ca ajutor financiar nerambursabil acordat de Ambasada Elveţiei din România pentru finanţarea proiectului "Repararea căii ferate forestiere, amenajarea şi dotarea clădirilor căii ferate forestiere cu utilităţi". Articolul 2 Ministerul Finanţelor Publice transferă beneficiarului fondurile alocate, pe baza unei convenţii de alocare, utilizare şi control. Dacă este cazul, beneficiarul transferă fondurile unui agent de implementare tot pe baza unei convenţii de alocare, utilizare şi control. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice va prezenta Guvernului un raport privind finanţarea şi implementarea proiectului prevăzut la art. 1. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 19 mai 2005. Nr. 462. _____________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.