RAPORT nr. 809 din 23 martie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat "Constantin Titel Petrescu" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 28 martie 2011 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(1)şi art. 36 alin
(1),
(5)şi
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 21-25 februarie 2011 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat "Constantin Titel Petrescu". I. Constatări: Veniturile Partidului Social Democrat "Constantin Titel Petrescu" au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 1.350,00 lei şi donaţii în valoare de 6.000,00 lei. Evidenţa contabilă a fost condusă potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările ulterioare. Partidul Social Democrat "Constantin Titel Petrescu" nu are în proprietate bunuri materiale de natura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar. II. Recomandări: Echipa de control a recomandat Partidului Social Democrat "Constantin Titel Petrescu" să actualizeze în mod permanent procedurile financiar-contabile în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi să utilizeze formularele pentru cotizaţii, donaţii şi alte venituri conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu modificările ulterioare. Bucureşti, 23 martie 2011. Nr. 809. -----