← România

HOTĂRÂRE nr. 690 din 28 iunie 2007

HOTĂRÂRE nr. 690 din 28 iunie 2007 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe din staţia de cale ferată Jiul Vechi, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 18 iulie 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.

(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe din staţia de cale ferată Jiul Vechi, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi a valorificării sau, după caz, a casării mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, în condiţiile legii. Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi valorificarea sau, după caz, casarea mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. îşi va actualiza corespunzător evidenţele contabile aferente, inclusiv inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor, Ludovic Orban Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 28 iunie 2007. Nr. 690. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a mijloacelor fixe din staţia CF Jiul Vechi care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.