DECIZIE nr. 158 din 22 august 2005 privind concentrarea economică realizată de societăţile comerciale Rautaruukki Oyj (Finlanda), Aktiebolaget SKF (Suedia) şi Wartsila Corporation (Finlanda) prin dobândirea controlului în comun asupra unei societăţi pe acţiuni - Noua Societate - care urmează a fi înmatriculată în Finlanda Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 3 octombrie 2005 În baza: - Decretului nr. 57/2004 privind numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei; - Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată; - Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, cu modificările ulterioare; - Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, cu modificările ulterioare; - instrucţiunilor cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii unei părţi substanţiale de piaţă; - instrucţiunilor date în aplicarea art. 32 alin.
(2)din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrării economice; - Notificării concentrării economice înregistrate cu nr. RS - 58 din 10 mai 2005 la Consiliul Concurenţei; - actelor şi lucrărilor din Dosarul cauzei nr. RS - 58 din 10 mai 2005; - Notei Direcţiei industrie şi energie cu privire la concentrarea economică notificată nr. GM/1430 din 19 august 2005, luând în considerare următoarele: 1. La data de 10 mai 2005 Consiliul Concurenţei a primit o notificare privind o propusă concentrare economică, care urmează a se realiza între societăţile comerciale Rautaruukki Oyj (Finlanda), Aktiebolaget SKF (Suedia) şi Wartsila Corporation (Finlanda) prin dobândirea controlului în comun asupra unei societăţi nou-înfiinţate - Noua Societate, care va fi înregistrată în Finlanda. Operaţiunea reprezintă o concentrare economică în conformitate cu prevederile art. 10 alin.
(2)lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată. Notificarea operaţiunii de concentrare economică a devenit efectivă la data de 21 iulie
- Părţile Ruukki este societatea-mamă a unui grup activ pe piaţa produselor din oţel şi servicii conexe, utilizate în sectoarele de construcţii, construcţii de maşini şi prelucrarea metalelor. Activităţile societăţilor Fundia, aparţinând grupului, ce urmează a fi transferate către Noua Societate, sunt legate în principal de producţia de semifabricate şi de produse lungi din oţel carbon sau slab aliat, sub formă de sârmă laminată şi sârmă trasă, profile laminate, precum şi profile laminate şi ţevi cromate pentru diverse aplicaţii. SKF este societatea-mamă a unui grup care, printre altele, furnizează produse şi servicii pentru companiile active în industria rulmenţilor şi a dispozitivelor de etanşare şi sisteme de lubrifiere. Activitatea desfăşurată de "Ovako Steel AB", aparţinând grupului, care urmează a fi transferată către Noua Societate, constă, în principal, în producerea semifabricatelor din oţel carbon sau slab aliat şi procesarea ulterioară a acestora în ţevi, produse forjate, profile laminate, bare trase şi sârmă laminată. Wartsila este societatea-mamă a unui grup care este activ pe piaţa producţiei de motoare, sisteme de propulsie şi control pentru toate tipurile de nave maritime şi instalaţii pentru platforme marine, precum şi unităţi energetice şi serviciile aferente. Activităţile desfăşurate de societatea Imatra Steel Oy AB, aparţinând grupului, ce urmează a fi transferată către Noua Societate, sunt legate de producerea de semifabricate şi produse lungi din oţel carbon sau slab aliat, sub formă de profile laminate şi piese forjate pentru industria auto.
- Natura operaţiunii de concentrare Cele trei companii-mamă îşi vor combina activităţile în domeniul produselor lungi din oţel carbon şi slab aliat. Ruukki va transfera în Noua Societate filialele sale Fundia Wire Oy Ab (Finlanda), Fundia Special Bar AB (Suedia) şi Fundia Bar & Wire Processing AB (Suedia). SKF va transfera către Noua Societate filialele sale Ovako. Wartsila va participa la Noua Societate cu filialele sale Imatra. În urma realizării concentrării economice propuse, Ruukki, SKF şi Wartsila vor deţine controlul în comun asupra Noii Societăţi. Participaţiile deţinute de Ruukki, SKF şi Wartsila în Noua Societate vor fi de 47%, 26,5% şi, respectiv, 26,5%. Deciziile strategice, printre care aprobarea bugetului sau schimbări esenţiale faţă de Planul strategic iniţial, necesită acordul unanim al părţilor. Noua Societate ce urmează a fi înregistrată în Finlanda va fi o societate în comun concentrativă, în înţelesul art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 21/1996, republicată, care va respecta prevederile Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, cu modificările ulterioare, şi anume, existenţa controlului în comun, autonomia structurală a societăţii în comun şi societatea să nu aibă ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurenţial al societăţilor-mamă. Noua Societate va îndeplini, pe termen lung, toate funcţiile aferente unei entităţi economice autonome, având în vedere că va fi activă pe piaţă şi va desfăşura activităţile derulate de agenţii economici de pe aceleaşi pieţe. 4. Dimensiunea operaţiunii de concentrare Tranzacţia a fost notificată Consiliului Concurenţei în conformitate cu prevederile art. 15 alin.
(1)din Legea nr. 21/1996, republicată, părţile implicate în operaţiunea de concentrare realizând în anul 2004 cifre de afaceri globale care depăşesc 10 milioane euro şi două dintre acestea realizând în aceeaşi perioadă, pe teritoriul României, cifre de afaceri care depăşesc 4 milioane euro. 5. Evaluarea mediului concurenţial Pieţe relevante Produsele din oţel pot fi clasificate într-o primă etapă, după compoziţia chimică a oţelului, în oţel carbon şi slab aliat, oţel special sau înalt aliat şi oţel inoxidabil. Oricare dintre cele trei tipuri de oţel se poate clasifica în continuare, după gradul de prelucrare, în produse semifabricate şi produse finite, care la rândul lor pot fi produse lungi şi produse plate. Produsele lungi, la rândul lor, pot fi împărţite în profile, sârmă laminată, oţel beton, bare trase, sârmă trasă, ţevi şi produse forjate. Noua Societate va fi activă în producţia de oţel carbon şi slab aliat, sub formă de produse lungi. Pieţele produsului aferente operaţiunii de concentrare economică analizată au fost definite ca fiind: - piaţa semifabricatelor din oţel carbon sau slab aliat; - piaţa profilelor mijlocii şi uşoare din oţel carbon sau slab aliat; - piaţa sârmei laminate din oţel carbon sau slab aliat; - piaţa barelor trase din oţel carbon sau slab aliat; - piaţa ţevilor fără sudură din oţel carbon sau slab aliat; - piaţa sârmei trase din oţel carbon sau slab aliat; - piaţa ţevilor cromate din oţel carbon sau slab aliat; - piaţa produselor forjate din oţel carbon sau slab aliat. În opinia părţilor şi în lumina practicii decizionale a Comisiei Europene, pieţele geografice ale produselor analizate sunt cel puţin de dimensiunea Uniunii Europene. Totuşi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 21/1996, republicată, şi ale Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, cu modificările ulterioare, precum şi cu distribuţia geografică a clienţilor din România, piaţa geografică pentru scopul prezentei notificări este teritoriul României. Evaluarea concurenţei pe pieţele relevante Suprapuneri orizontale Analiza operaţiunii a relevat faptul că există suprapuneri nesemnificative între activităţile societăţilor implicate în concentrare, şi anume pe pieţele: - semifabricatelor; - profilelor din oţel carbon sau slab aliat; - sârmei laminate din oţel carbon sau slab aliat; - barelor trase din oţel carbon sau slab aliat. În România numai două dintre societăţile care formează Noua Societate au fost active, anterior operaţiunii de concentrare, pe patru pieţe, şi anume: - profile din oţel carbon sau slab aliat; - sârmă laminată din oţel carbon sau slab aliat; - bare trase din oţel carbon sau slab aliat; - produse forjate din oţel carbon sau slab aliat. Totuşi, cotele de piaţă combinate deţinute de acestea sunt [0-5]% pe piaţa profilelor, [0-5]% pe piaţa sârmei laminate şi a barelor trase şi [5-10]% pe cea a produselor forjate. Nici pe pieţele pe care societăţile, parte în Noua Societate, au fost active, nici pe celelalte, care sunt pieţe potenţiale, concentrarea propusă nu poate ridica probleme concurenţiale, avându-se în vedere că există numeroşi concurenţi activi, atât autohtoni, cât şi străini, cum ar fi: Mittal Steel, Mechel Steel Group, Tenaris, Sinara TMK Artrom, Ductil Steel, Laminate, ASCO Metal, Corus, Sidenor, Saarstahl, Thyssen-Krupp. Relaţii verticale Satisfacerea cererii de produse pe pieţele relevante nu va suferi modificări, avându-se în vedere că Noua Societate va continua să furnizeze produsele solicitate, pe bază de contracte de vânzare-cumpărare încheiate direct cu clienţii finali. Propusa operaţiune de concentrare economică are ca scop crearea unui concurent viabil în industria produselor lungi din oţel carbon sau slab aliat, prin combinarea activităţilor celor trei societăţi-mamă în acest domeniu. Operaţiunile aduse ca participaţiune de către societăţile-mamă se suplimentează reciproc în ceea ce priveşte competenţele. Obiectivul urmărit este transformarea Noii Societăţi într-un producător de produse lungi din oţel carbon sau slab aliat competitiv pe o piaţă în proces de consolidare. Structura costurilor competitive reprezintă o parte importantă a Noii Societăţi. Posibilităţile tehnice diferite oferite de diversele locuri de producţie vor fi valorificate mai eficient, astfel încât se vor fabrica produsele potrivite în locul potrivit. Noua Societate va fi reorganizată pentru a funcţiona ca o organizaţie unificată şi eficientă în termeni de costuri. În practică, aceasta înseamnă că activităţile de achiziţie, logistică, vânzări şi administraţie vor fi optimizate. Sinergiile şi efectele integrării vor îmbunătăţi randamentul acestor activităţi ce vor fi transferate Noii Societăţi şi se vor reflecta în preţuri competitive. Având în vedere că operaţiunea nu ridică probleme concurenţiale şi nu conduce la limitarea sau distorsionarea concurenţei pe pieţele relevante sau pe o parte substanţială a acestora, preşedintele Consiliului Concurenţei decide: Articolul 1 În conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin.
(1)lit.
- b)din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, şi ale lit.
- b)a pct. 138B din cap. II, partea a II-a din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, cu modificările ulterioare, se emite o decizie de neobiecţiune, constatându-se că, deşi operaţiunea notificată cade sub incidenţa legii, nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Articolul 2 Taxa de autorizare, prevăzută la art. 32 alin.
(2)din Legea nr. 21/1996, republicată, este de [......] şi se va plăti cu ordin de plată tip trezorerie la bugetul de stat, în contul IBAN RO57TREZ70120210120XXXXX, deschis la Banca Naţională a României - Sucursala Sectorului 1, beneficiar Trezoreria Sectorului 1, cu menţiunea "Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare". Taxa de autorizare se va plăti în termen de 30 (treizeci) de zile de la data comunicării prezentei decizii. O copie a ordinului de plată va fi transmisă neîntârziat Consiliului Concurenţei. Articolul 3 Prezenta decizie devine aplicabilă de la data comunicării acesteia către părţi. Articolul 4 Decizia Consiliului Concurenţei poate fi atacată, conform dispoziţiilor art. 47 alin.
(4)din Legea nr. 21/1996, republicată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ. Articolul 5 În conformitate cu prevederile art. 57 alin.
(1)din Legea nr. 21/1996, republicată, prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala solicitantului, sau pe pagina de Internet a Consiliului Concurenţei. Articolul 6 Direcţia industrie şi energie şi Secretariatul general vor urmări ducerea la îndeplinire a prezentei decizii. Articolul 7 Prezenta decizie se va comunică de Secretariatul general al Consiliului Concurenţei: societăţilor comerciale: - Rautaruukki Oyj (Finlanda); - Aktiebolaget SKF (Suedia); - Wartsila Corporation (Finlanda), prin firma de avocatură NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSON, Bucureşti, Neocity Tower, et. 9-12, Calea Dorobanţilor nr. 237B, sectorul 1. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Mihai Berinde Bucureşti, 22 august 2005. Nr. 158. -------