← România

HOTĂRÂRE nr. 466 din 1 aprilie 2004

HOTĂRÂRE nr. 466 din 1 aprilie 2004 privind stabilirea tarifului de licenţiere a Regiei Autonome "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA pentru anul 2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 16 aprilie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin.

(2)din Ordonanţa Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin aderarea la Convenţia internaţională EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene şi la Acordul multilateral privind tarifele de rută aeriană, republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Tariful de licenţiere pentru anul 2004 a Regiei Autonome "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, ca agent economic aeronautic prestator de servicii de trafic aerian civil, se stabileşte la nivelul echivalentului în lei al sumei de 7,029 milioane euro, prin utilizarea cursului de schimb leu/euro de la data plăţii. Articolul 2 Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA înregistrează în contabilitate, pe cheltuieli deductibile fiscal, la 31 decembrie 2004, echivalentul în lei al ratei tarifului de licenţiere pentru trimestrul IV al anului 2004, scadentă la 25 martie 2005, prin utilizarea cursului de schimb leu/euro de la data de 31 decembrie 2004. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Miron Tudor Mitrea Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.