← România

HOTĂRÂRE nr. 1.086 din 27 octombrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 1.086 din 27 octombrie 2011 privind repartizarea unor sume către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 27 octombrie 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 63 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 şi unele măsuri financiare şi al art. 30 alin.

(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă repartizarea sumei de 302.700 mii lei din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2011, de la capitolul 81.01. "Combustibili şi energie", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Sumele prevăzute în anexa nr. 1 se utilizează exclusiv pentru achitarea obligaţiilor către furnizorii de energie termică. ... Articolul 2
(1)Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor, la capitolul 81.01. "Combustibili şi energie", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, cu suma de 12.000 mii lei, care se repartizează către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Sumele prevăzute în anexa nr. 2 se utilizează exclusiv pentru achitarea obligaţiilor către furnizorii de energie termică. ... Articolul 3 Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1 şi 2, în conformitate cu dispoziţiile legale. Articolul 4 Pentru măsurile prevăzute de prezenta hotărâre, care reprezintă ajutor de stat, condiţiile de acordare sunt cele menţionate în Schema de ajutor de stat acordat operatorilor economici care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populaţie, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului administraţiei şi internelor, interimar, şi al ministrului finanţelor publice nr. 252/2.917/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 5 Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2011. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: p. Ministrul administraţiei şi internelor, Mihai Capră, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 27 octombrie 2011. Nr. 1.086. Anexa 1 ------- SUMELE REPARTIZATE către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale Anexa 2 -------- SUMELE REPARTIZATE către bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.