DECIZIE nr. 281 din 7 iunie 2005

(1)şi ale art. 22 alin.

(2), precum şi prevederilor art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, consideră că textul criticat este neconstituţional, deoarece limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază unul din motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva din 1951, şi anume rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social. În continuare, precizează că "dispoziţiile art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu includ în motivele de acordare a protecţiei umanitare pedepsele inumane sau degradante, diferenţa între tratamente şi pedepse constând în caracterul instituţionalizat al actelor din urmă". Mai arată că, spre deosebire de articolul criticat pentru neconstituţionalitate, atât art. 22 alin.

(2)din Constituţie, cât şi art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt incidente în toate cazurile existenţei riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante, indiferent de motive. Apreciază că "dispoziţiile art. 5 lit.

1. b)din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, prin condiţionarea acordării protecţiei umanitare de dovedirea existenţei temerii bine întemeiate de persecuţie pentru unul sau mai multe din motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva din 1951, exclud de la protecţie persoanele care, deşi nu îndeplinesc condiţia temerii bine întemeiate de persecuţie pentru motivele definiţiei, oferă suficiente motive serioase să se creadă că sunt expuse, în ţara de origine, riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante pentru alte cauze decât cele de persecuţie pentru motivele definiţiei". Învederează Curţii Constituţionale că includerea riscului de pedepse inumane sau degradante ca motiv de acordare a protecţiei umanitare reprezintă "unul dintre puţinele cazuri în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului face un control de convenţionalitate a legii interne". În acest sens, precizează că, "în condiţiile în care, cel mai adesea, Curtea Europeană se abţine de la a face aprecieri cu privire la dispoziţiile legii naţionale, caracterul absolut al protecţiei instituite prin art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului o determină să declare ca neconvenţională o lege represivă". În continuare, autoarea excepţiei, cetăţean chinez, arată în fapt că, întrucât a născut în România un copil provenit dintr-o legătură extraconjugală, riscă la întoarcerea în China să fie supusă la pedepse şi tratamente de natura celor prevăzute în Regulamentul privind planificarea natalităţii, printre care şi aplicarea unor măsuri contraceptive inumane, inclusiv sterilizarea forţată. De asemenea, susţine că riscă să fie supusă şi la traume psihice cauzate de faptul că în China nu va avea dreptul să înregistreze naşterea, "ceea ce va influenţa întreaga existenţă a copilului, (...) întrucât acesta va fi considerat non-persoană, neavând nici un drept social-politic". Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că, potrivit art. 11 din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. Arată că, în continuarea acestui principiu, art. 20 din Constituţie prevede că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. Prin urmare, "interpretarea dispoziţiilor prevăzute de art. 5 lit.
2. b)din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, astfel cum a fost modificată, urmează a se face prin prisma dispoziţiilor Convenţiei de la Geneva din 1951, precum şi ale art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că nu se aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 22 alin.

(2)privind pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante". Potrivit prevederilor art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004, au avut în vedere evoluţia la nivel european a conceptului de protecţie subsidiară, fapt ce a condus la necesitatea reformulării definiţiei protecţiei umanitare condiţionate. În aceste condiţii, textul normativ criticat transpune dispoziţiile art. 22 alin.

(2)din Constituţie, fiind în deplină concordanţă cu acestea. Mai arată că art. 11, coroborat cu art. 20 din Legea fundamentală, statuează faptul că tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar în situaţia în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. De aceea, interpretarea articolului criticat se face atât prin prisma reglementărilor Convenţiei de la Geneva din 1951, cât şi ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, dispoziţiile constituţionale referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului sunt pe deplin respectate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003, prin care Curtea Constituţională, referindu-se la excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, a constatat că acest text este "în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzut de art. 22 din Constituţie". În susţinerea punctului său de vedere, Guvernul precizează că "obligaţiile ce incumbă unui stat, pe tărâmul art. 3 din convenţie, nu se limitează numai la obligaţia negativă, aceea de a nu practica tortura şi de a nu aplica tratamente inumane şi degradante, ci includ şi o obligaţie pozitivă, aceea de a proteja orice persoană aflată sub jurisdicţia sa contra unei situaţii iremediabile de pericol de a fi supusă la rele tratamente, chiar dacă acest risc ar urma să se materializeze în afara teritoriului său". Apreciază că textul de lege criticat reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligaţiei pozitive mai sus menţionate, de a oferi o formă de protecţie persoanei care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situaţia în care ar fi returnată în ţara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane sau degradante. În ceea ce priveşte susţinerea autorului conform căreia textul criticat limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane sau degradante are la bază numai motive legate de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţa la un anumit grup social, menţionează că art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 "condiţionează acordarea acestei forme de protecţie internaţională de dovedirea potenţialului risc de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante, fără a se face nici o referire la motivele care ar putea genera acest risc". Arată că, urmare modificărilor şi completărilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000, aceasta a fost republicată, art. 5 pct. 2 prevăzând, ca motiv de acordare a protecţiei umanitare condiţionate, riscul de a fi supus torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante. Avocatul Poporului precizează că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a fost republicată, art. 5 lit. b) devenind art. 5 pct. 2. Apreciază că stabilirea, prin dispoziţiile criticate, a condiţiilor în care se poate acorda protecţia umanitară condiţionată este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se garantează dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Astfel, această formă de protecţie se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale. Consideră că acest beneficiu acordat de statul român nu contravine prevederilor art. 22 alin.

(2)din Constituţie, fiind conforme şi cu reglementările internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 5 lit.

1. b)din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Ca urmare a renumerotării, art. 5 lit.
2. b)a devenit art. 5 pct. 2, având următorul cuprins: "Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin.

(1)şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: (...) 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;". În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 22 alin.

(2)din Constituţie, care au următorul cuprins: - Art. 20: "

(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; ... - Art. 22 alin.

(2): "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant." De asemenea, autorul excepţiei invocă, în sprijinul criticii de neconstituţionalitate, şi dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica autorului conform căreia textul supus controlului de constituţionalitate ar fi contrar prevederilor art. 22 alin.

(2)din Constituţie şi ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu ar cuprinde printre motivele de acordare a protecţiei umanitare condiţionate pedepsele inumane sau degradante. Curtea observă că, în momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 fusese modificată în temeiul art. I pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, iar textul de lege criticat stabileşte că "Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin.

(1)şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: (...) 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante". În această nouă redactare, în cuprinsul art. 5 pct. 2 se regăsesc şi pedepsele inumane sau degradante, a căror lipsă din text o semnala autorul excepţiei. Aşadar, în actuala redactare, textul de lege este chiar în sensul criticii de neconstituţionalitate formulate, astfel că excepţia ridicată a rămas fără obiect şi urmează să fie respinsă. Autorul excepţiei mai susţine că textul ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate limitează cazurile de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură sau tratamente inumane ori degradante are la bază unul dintre criteriile stabilite în definiţia termenului de "refugiat", aşa cum aceasta este prevăzută în Convenţia de la Geneva din 1951 privind Statutul refugiaţilor, şi anume rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social. În legătură cu această susţinere Curtea constată că singura condiţie impusă de art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 o constituie existenţa unor motive serioase cu privire la care să se creadă că, dacă va fi returnat în ţara de origine, străinul riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. Or, aprecierea în concret a existenţei unor asemenea motive este o problemă de interpretare şi aplicare a legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale. Instanţei de judecată îi revine competenţa de a analiza existenţa unor astfel de motive, independent de criteriile la care se referă autorul excepţiei, respectiv rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social a solicitantului unei forme de protecţie. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Wang Lumei în Dosarul nr. 3.292/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ---------