DECIZIE nr. 192 din 4 iunie 1997*) privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 22 ianuarie 1998 Nicolae Popa - preşedinte Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Doina Suliman - magistrat-asistent ----------- Notă ... *) A se vedea şi decizia Curţii Constituţionale nr. 626 din 9 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 22 ianuarie 1998. Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 7 martie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 3.558/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă, invocată de intimata-reclamanta Vasilescu Elena. Din examinarea concluziilor scrise depuse în motivarea excepţiei, rezultă ca aceasta priveşte art. 330^1 şi art. 330^2 din Codul de procedură civilă. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 5, ale art. 15, ale art. 16, ale art. 20, ale art. 21, ale art. 41, ale art. 51, ale art. 125, ale art. 128, ale art. 130 şi ale art. 135 din Constituţie, precum şi ale art. 8, ale art. 17, ale art. 29 şi ale art. 30 din Constituţia europeană a drepturilor omului, deoarece recursul în anulare "fiind oricând declarat, creează raporturi juridice inechitabile". Exprimandu-şi opinia, potrivit art. 23 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, instanţa suprema apreciază ca excepţia este neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile atacate raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să soluţioneze excepţia privind art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă, cu care a fost sesizată. Asupra constituţionalităţii art. 330, art. 330^2, art. 330^3 şi art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care, pe de o parte, s-a constatat ca prevederile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, iar, pe de altă parte, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Având în vedere ca un text declarat, neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate, deoarece, potrivit art. 145 alin.
(2)din Constituţie şi art. 26 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga omnes, rezultă ca excepţiile privind art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt lipsite de obiect, urmând să fie respinse ca vadit nefondate. De asemenea, urmează să fie respinsă ca vadit nefondata şi excepţia privind dispoziţiile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curii Constituţionale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea au suferit modificări. Este de observat ca din textul actual au fost inlaturate prevederile ce formau obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, recursul în anulare poate fi declarat de către Ministerul Public numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 2 din acelaşi cod. Motivele de neconstituţionalitate invocate nu mai pot fi reţinute. Rezultă din cele arătate ca, în urma modificării textului de lege atacat, excepţia este lipsită de obiect, urmând a fi respinsă ca vadit nefondata. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A. c), al art. 24 alin.
(2)şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge, ca vadit nefondata, excepţia de neconstituţionalitate invocată de Vasilescu Elena în Dosarul nr. 3.558/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă, privind: - dispoziţiile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă; - dispoziţiile art. 330^1 şi ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, fiind lipsită de obiect. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 4 iunie 1997. PREŞEDINTE, prof. univ. dr. Nicolae Popa Magistrat-asistent, Doina Suliman -----------