HOTĂRÂRE nr. 479 din 9 iunie 2000 pentru aprobarea continuării colaborării prevăzute în cadrul Convenţiei privind construirea unei conducte pe teritoriul Republicii Socialiste România pentru tranzitarea de gaze din Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice în Republica Bulgaria, semnată la Giurgiu la 29 noiembrie 1970 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 15 iunie 2000 În temeiul art. 107 alin.
(1)din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă continuarea colaborării cu Bulgaria, prevăzută în cadrul Convenţiei privind construirea unei conducte pe teritoriul Republicii Socialiste România pentru tranzitarea de gaze din Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice în Republica Bulgaria, semnată la Giurgiu la 29 noiembrie 1970, şi se împuterniceşte Societatea Naţionala de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. sa negocieze cu Compania Bulgargaz "EAD" tariful pentru tranzit de gaze ce se cuvine statului român pe relaţia Bulgaria. PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: --------------- Ministrul industriei şi comerţului, Radu Berceanu Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Petre Roman -------