HOTĂRÂRE nr. 344 din 30 iunie 1998 privind acordarea unor ajutoare umanitare populaţiei afectate de inundatiile din luna iunie 1998 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 242 din 3 iulie 1998 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se acorda ajutoare umanitare populaţiei din judeţele Alba, Bacau, Bistrita-Nasaud, Hunedoara, Maramures, Neamt, Salaj, Vaslui şi Valcea, afectată de inundatiile din luna iunie 1998, în limita sumei de 2.501 milioane lei, constând în alimente, îmbrăcăminte, lenjerie, bunuri şi obiecte de uz personal, medicamente şi produse parafarmaceutice. Articolul 2 În temeiul art. 8 alin. 5 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, se aproba scoaterea, cu caracter definitiv şi cu titlu gratuit, din rezervele de stat a cantităţilor de produse prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ------------- Notă ... *) Anexa se comunică numai instituţiilor interesate. Articolul 3 Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune, prin contul de finanţare, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit art. 2, pe baza avizului de însoţire a mărfii şi a procesului-verbal de predare-primire, semnat de către reprezentanţii desemnaţi de prefecturi, la ridicarea acestora din unităţile teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau de la agenţii economici depozitari. Finanţarea acumularii pentru reîntregirea acestor stocuri, în limita nivelurilor aprobate prin nomenclator, se asigura în anul 1998 de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat din disponibilul creat în condiţiile art. 8 din Legea nr. 82/1992, republicată. Articolul 4 Transportul produselor de la unităţile teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat sau de la agenţii economici depozitari până în zona sinistrata se va efectua cu mijloace auto ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, precum şi cu mijloace auto puse la dispoziţie prin grija Ministerului Apărării Naţionale. Cheltuielile de transport, de ambalare, precum şi alte cheltuieli efectuate pentru îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri se suporta de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat din disponibilul creat în condiţiile art. 8 din Legea nr. 82/1992, republicată. Distribuirea produselor către populaţia sinistrata se va face de către prefecturi prin persoane anume împuternicite. Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produselor acordate ca ajutor din rezervele de stat este interzisă şi atrage răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală, după caz. Articolul 5 Modul de distribuire a produselor scoase din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri va fi justificat de către prefecturile judeţelor Alba, Bacau, Bistrita-Nasaud, Hunedoara, Maramures, Neamt, Salaj, Vaslui şi Valcea, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993. Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul prefecturilor în vederea punerii lor la dispoziţie organelor de control abilitate. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: --------------- Secretar de stat, şeful Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Vlad Rosca Ministrul finanţelor, Daniel Daianu p. Secretar de stat în Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat, Ciucur Mitica --------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.